Home highlight VIOLATOR DE MINORE, PUS IN LIBERTATE/ PROCESUL ESTE AMANAT DE UN AN...

VIOLATOR DE MINORE, PUS IN LIBERTATE/ PROCESUL ESTE AMANAT DE UN AN DE ZILE

0

Procesul unui paramedic judecat în prezent sub control judiciar după ce, în septembrie 2014, ar fi agresat sexual două fetiţe de 9 şi 14 ani, iar pe altele două le-ar fi violat, în timp ce se aflau într-o tabără în Râşnov, nu a început încă, deşi agresorul a fost trimis în judecată în urmă cu un an.

Paramedicul Vasile Grosoşiu, în vârstă de 56 de ani, din Bucureşti, a fost arestat preventiv în 5 septembrie anul trecut de Tribunalul pentru Minori şi Familie Braşov, fiind acuzat că a agresat sexual două fetiţe de 9 şi 14 ani, iar pe altele două le-a violat, în timp ce se aflau într-o tabără în Râşnov, transmite corespondentul MEDIAFAX.

După trei luni, în 12 decembrie 2014, judecătorii au decis ca paramedicul să fie plasat în arest la domiciliu.

Ulterior, Grosoşiu a contestat decizia de mai multe ori, solicitând să fie cercetat sub control judiciar, iar în 6 aprilie 2015 Judecătoria Zărneşti a admis una dintre cererile paramedicului. Astfel, acesta a fost pus sub control judiciar, cu obligaţia ca pe durata măsurii să poarte permanent un sistem electronic de supraveghere, ”în măsura în care un asemenea sistem este disponibil la nivelul organului de poliţie desemnat cu supravegherea inculpatului“, se arăta în sentinţa instanţei.

În 25 septembrie 2014, paramedicul a fost trimis în judecată de procurori, pentru agresiune sexuală (două infracţiuni) şi viol (tot două infracţiuni).

Până în prezent, deşi a trecut un an de la trimiterea în judecată a agresorului, Judecătoria Zărneşti nu a început încă judecarea pe rol a dosarului, cauza fiind amânată.

Paramedicul Vasile Grosoşiu a fost angajat, la sfârşitul lunii iulie a anului trecut, ca medic la o tabără în Râşnov.

În 8 august 2014, directorul taberei a depus o sesizare la Poliţie prin care reclama că mai multe fetiţe s-au plâns că ar fi fost atinse în zone intime de către paramedic, iar ulterior la Poliţia Râşnov au fost înregistrate alte trei plângeri din partea părinţilor unor fetiţe care au fost în tabăra respectivă şi care le-au povestit că la consultul medical bărbatul le-ar fi atins în zonele intime.

Grosoşiu a fost inspector de protecţie civilă la SMURD, preşedintele Asociaţiei Salvatorilor Voluntari pentru Situaţii de Urgenţă şi membru de onoare la Crucea Roşie.

El s-a implicat activ în foarte multe activităţi de voluntariat şi preda cursuri de prim ajutor. În 2012, la Gala Sănătăţii, ediţia a IV-a, a primit premiul al doilea pentru ”implicare deosebită în activitatea didactică“.

După ce a fost eliberat din arestul la domiciliu, Grosoşiu şi-a reluat activitatea în cadrul asociaţiei.

Ad

Exit mobile version