Românii mai au timp până pe 30 septembrie să doneze bani pentru cumpărarea operei realizate de Constantin Brâncuşi.
Statul contribuie cu cinci milioane de euro şi şi-a propus să strângă alte şase milioane de la populaţie, însă până la jumătatea acestei luni nu se adunaseră decât opt sute de mii de euro.
Vintilă Mihăilescu e de părere că strategia de PR a fost greşită: „În ultimă instanţă, e un program de PR, în care convingi un client, în speţă populaţia României, să contribuie cu bani pentru ceva, pentru o cauză nobilă. Impresia mea este că modul în care s-a făcut această publicitate, că e o formă de publicitate, chiar dacă obiectul e de cu totul altă natură nu a fost prea bine gândit, pentru că în momentul în care vrei să obţii un asemenea rezultat, trebuie să emoţionezi într-un fel sau altul clientul, cel care urmează să contribuie. Or modul în care a fost făcută această campanie de imagine, campanie de promovare, a fost după părerea mea uşor autoritar şi spunându-ne tuturor ce înseamnă să te simţi român, trebuie să te simţi român şi asta înseamnă că dai acel click, dai acei bani. Or venind mai ales din partea Guvernului, pentru că de acolo vine mesajul, românii nu sunt foarte empatici la acest gen de mesaj, unu, că vine de la Guvern, în care nu are foarte multă încredere, de la Guvern în sensul larg, de la clasa politică, în ultimă instanţă, în care românii nu au prea mare încredere, ba dimpotrivă, iar pe de altă parte, este oarecum normativ: trebuie să vă simţiţi români, pentru că suntem români, iar această operă de artă este românească, este a noastră. Convinge-mă! Entuziasmează-mă!”.
„Ar fi de râsul lumii ca după această încercare, poate nu cea mai fericită, rezultatul să fie am încercat, n-am putut, am pierdut. Bun, un individ, o instituţie chiar poate să piardă, o ţară când pierde e cam ruşinos. Or reuşeşte statul să convingă, să facă fund-raising, dar nu la populaţie, ci efectiv la mari donatori (…) sau scoate banii din bugetul statului, căci nu de aici o să dea faliment şi recuperează ce-i de recuperat. E adevărat că în această a doua variantă cred că vor avea reţineri, pentru că se fac de râs, de ce n-ar fi făcut-o de la început, dacă puteau. Deci cred că decidenţii sunt la ora actuală probabil într-o situaţie ambiguă şi au o mare problemă de a decide pe unde scot cămaşa”, spune antropologul.
