#ViktorOrban2030

Când premierul ungar Viktor Orbán ține un discurs important, el strecoară intenționat idei sau cuvinte provocatoare. După realegerea sa din 2014, de exemplu, el a declarat „era dezbaterilor politice” încheiată în Ungaria și a anunțat începerea „erei acțiunii”. În același an, el a anunțat transformarea Ungariei într-un „stat iliberal, bazat pe muncă”. Vara trecută, într-un alt discurs notabil, el a echivalat Comisia Europeană cu „inchiziția” și a numit Ungaria drept bastion al Europei creștine.

Joia trecută, la reînvestirea sa, în Parlamentul de la Budapesta, discursul lui Orbán a părut mai inofensiv decât oricând. A vorbit în stilul unui experimentat om de stat, a cărui demnitate l-ar împiedica să recurgă la provocări și înțepături meschine. Dar pe cât de conciliant a fost tonul său, pe atât de ferm a rămas Orbán în convingerile sale.

Noua și frumoasa lume a lui Orban

Pe plan intern, nu și-a ascuns deloc intenția de a rămâne la guvernare cel puțin până în 2030 – cu obiectivul declarat de a aduce până atunci Ungaria în primele cinci țări ale UE ca nivel de trai. Democrației liberale, a cărei vreme o consideră trecută, Orban nu îi mai opune acum un „stat iliberal”, ci „democrația creștină”. O formulă care trimite un semnal Partidului Popular European privind o manevră tactică a Budapestei, după dezbaterile intense pro și contra excluderii formaţiunii lui Orbán – Fidesz – din rândurile PPE.

Diplomații au urmărit cu siguranță mai atenți afirmațiile lui Orbán privind politica sa externă. Aceasta nu conține noutăți, dar a fost formulată din nou în termeni cât de poate de clari și de duri: Ungaria va rămâne în alianța occidentală, potrivit lui Orbán, dar își va urmări propriile interese geopolitice pe tensionata axă „Berlin, Moscova, Istanbul”, fără să sprijine un așa-numit export de democrație sau alte interese ideologice.

Ambele pasaje-cheie de politică externă din discursul lui Orbán au vizat respingerea proiectului Statelor Unite ale Europei, pe care Orbán l-a numit un „coșmar”. UE ar trebui, din contră, „să funcționeze ca o alianță a națiunilor libere”. Un obiectiv pentru care Ungaria se va angaja cu toată forța. Simultan, Orbán a oferit țărilor din „bazinul carpatic” o cooperare intensivă cu scopul de a transforma regiunea „în spațiul cel mai sigur, cu cea mai rapidă dezvoltare, cu cele mai unitare practici economice, comerciale și de transport”.

Orban, un Macron al Europei de Est

Orbán s-a poziționat astfel la polul opus faţă de Emmanuel Macron în politica europeană. El știe însă că nu va fi luat în serios, având în vedere dimensiunea redusă a Ungariei și a economiei sale. De aceea Orbán insistă de ceva vreme asupra unei alianțe mai ferme între statele comunitare din est, plus candidatele la aderare din Balcanii de Vest. Aceasta ar urma să ia poziție împotriva Bruxellesului și să urmărească obiectivul pe termen lung al unei „Europe a națiunilor” – în principiu o uniune care ar fi de fapt o alianță economică, lăsând la latitudinea statelor membre probleme ca democrația sau statul de drept.

În această lumină trebuie văzută și prima vizită externă majoră a lui Orbán după realegerea sa – vizita de luni din Polonia, aflată sub tutela lui Jaroslaw Kazcynski. La sfârșitul săptămânii, Orbán se aflase deja în Slovenia, unde a făcut campanie electorală pentru fostul premier naționalist-conservator Janez Jansa, al cărui partid este membru al PPE, ca și Fidesz. Orban are relații bune și cu alți lideri politici din regiune: cu fostul premier slovac Robert Fico, care rămâne cel mai puternic politician din Slovacia, cu Liviu Dragnea, șeful social-democraților din România, de fapt un partid naționalist, urmaș al comuniștilor, cu premierul Bulgariei, Boiko Borissov, cu fostul premier macedonean Nikola Gruevski, ca și cu Aleksandar Vucici, președintele național-conservator al Serbiei, țară pentru a cărei integrare europeană rapidă Orbán militează intens.

Pentru toți acești lideri politici regionali, ca și pentru mulți alții, stilul de conducere al lui Orban – autoritar, netransparent, bazat pe corupție – este unul atractiv. Dar țările din estul UE au luat rareori poziție comună: au făcut-o mai ales în problema refugiaților, dar și acolo au existat destule nuanțe.

Estul Europei nu este unitar

O eventuală alianță anti-Bruxelles a blocului estic din UE este deci puțin probabilă, din cauza intereselor naționale și raporturilor de forțe politice diferite. Polonia și România nu apreciază apropierea de Rusia a lui Viktor Orbán și Robert Fico, Cehia și Bulgaria au păreri diferite în această chestiune; evoluțiile din Ucraina sunt de asemenea evaluate diferit de țările estice; iar relația dintre Ungaria și Croația este una dificilă, în pofida orientărilor ideologice asemănătoare.

În plus, niciun alt politician din estul Uniunii nu deține atâta putere precum Orbán în Ungaria. Așa că, la final, singura armă a acestuia ar putea rămâne amenințarea cu folosirea dreptului de veto al Ungariei în politica europeană. Că va face uz de acest drept, Orban a anunțat deja zilele trecute. Într-un interviu radiofonic săptămânal, Orban a răspuns următoarele, când a fost întrebat despre posibila condiționare a acordării fondurilor structurale europene de respectarea regulilor statului de drept: „Rămânem calmi. Cât timp Ungaria nu votează proiectul de buget al UE, nu va exista niciun buget.”