Viktor Orbán: Trebuie să se termine practica de la Bruxelles de a fabrica şi de a flutura declaraţii. Arătăm ca nişte tigri jalnici de hârtie şi lumea râde de noi

Stânga europeană, în frunte cu stânga germană, atacă din nou Ungaria pe un ton incalificabil, a scris, luni, prim-ministrul ungar, Viktor Orbán, într-o declaraţie cu titlul Samizdat 9.

Ungaria este acum atacată “pentru că a refuzat să semneze o declaraţie comună, fără greutate politică şi seriozitate, legată de Hong Kong”, a declarat premierul, în documentul remis agenţiei ungare de presă MTI de către Biroul de presă al Cancelariei Prim-Ministrului ungar.

„Aşa a fost, şi, chiar dacă va fi înaintată de 100 de ori, şi
pentru cea de-a 100-a oară, tot acelaşi rezultat va fi”, a
subliniat politicianul.

Viktor Orbán a afirmat că, în opinia Ungariei, trebuie să se
termine practica de la Bruxelles de a fabrica şi de a flutura
declaraţii.

„Înţelegem un stat membru care doreşte să prezinte o hârtie cu
sigla UE din motive interne, de politică internă. Dar şi asta are o
limită. În ultimii ani, această politică externă comună, motivată
de politica internă, a condus la ridiculizarea politicii externe a
Uniunii Europene. Dacă cele opt declaraţii comune ale noastre au
fost până acum măturate, acest lucru s-a întâmplat şi în cazul
Chinei, şi cea de-a noua va produce zâmbete. Arătăm ca nişte tigri
jalnici de hârtie şi, în urma declaraţiilor noastre fără
consecinţe, lumea râde de noi”, a scris Orbán.

Prim-ministrul ungar a subliniat că a sosit timpul ca
adevăratele probleme strategice, adică adevăraţii lideri ai
Europei, adevăraţii formatori ai politicii externe, adică şefii de
stat şi de guvern, să ia în mână marile probleme strategice, aşa
cum s-a întâmplat ultima dată la Consiliul Europei, în cazul
Rusiei, în locul birocraţilor, creatori de declaraţii, care fac
politica externă.

„În ceea ce priveşte politica europeană cu China, considerăm că
trebuie să prevenim apariţia din nou a politicii şi culturii
războiului rece în politica mondială”, a scris premierul ungar.

Hot this week

Topics

Mai mult

    SRI, semnal de alarmă: Declin demografic structural

    ”România se confruntă cu un declin demografic structural, marcat...

    Șeful CJ Dâmbovița: 250 de hectare pentru energie verde, în #Dâmbovița

    Astăzi, am fost într-o vizită de lucru la Cornățelu,...

    România are cu 20% mai multe firme care ies din economie

    România are cu 20% mai multe firme care ies...

    Trump vrea potasiu din Belarus pentru a lovi Canada

    Președintele SUA, Donald Trump, a anunțat luni că Washingtonul...

    Călin Georgescu reținut pentru 24 de ore

    Călin Georgescu a fost reținut de procurorii DIICOT pentru...

    „Noul” Muzeu al Banatului Montan din Reșița

    Vă invit din tot sufletul să mergeți să vedeți...

    Kelemen Hunor dă semnalul retragerii lui Siegfried

    Președintele UDMR, Kelemen Hunor, a declarat luni că 'ceea...

    Articole relationate

    Categorii populare