Home Analize Viktor Orban: Raportul serviciilor secrete privind migraţia “schiţează un orizont plin de...

Viktor Orban: Raportul serviciilor secrete privind migraţia “schiţează un orizont plin de teamă”

0
TOPSHOT - Migrants head towards the Polish Kuznica border crossing on the Belarusian-Polish border on November 15, 2021. - Thousands of migrants -- most of them from the Middle East -- have crossed or attempted to cross the EU and NATO border since the summer. Western countries have accused the Belarusian regime, which is backed by Russia, of engineering the crisis in retaliation against EU sanctions, charges that Minsk has denied. - Belarus OUT (Photo by Leonid SHCHEGLOV / BELTA / AFP) / Belarus OUT (Photo by LEONID SHCHEGLOV/BELTA/AFP via Getty Images)

Există un singur remediu împotriva migraţiei: nu trebuie să li se permită migranţilor intrarea în ţară – a declarat vineri prim-ministrul ungar în cadrul emisiunii „Bună dimineaţa, Ungaria!” a postului public de radio Kossuth.

Viktor Orbán a evidenţiat: raportul serviciilor secrete privind migraţia “schiţează un orizont plin de teamă” şi “confirmă că trebuie să facem ceea ce am făcut până acum”. El a subliniat că Ungaria a fost prima ţară care a afirmat că migraţia şi terorismul “merg mână în mână”, iar raportul făcut public recent confirmă acest lucru.

Premierul a explicat: este clar că migranţii sunt tot mai agresivi, recurg tot mai des la violenţă unii împotriva altora şi împotriva grănicerilor, folosind mijloace din ce în ce mai violente pentru a trece de gardul de frontieră, iar în spatele acestei radicalizări se află, de fapt, agenţi şi activişti ai organizaţiilor teroriste.

Situaţia de la frontierele noastre din sud nu se radicalizează de la sine, ci este “provocată, modelată şi organizată” de persoane pregătite – a spus el.

Premierul a subliniat: problema nu este posibilitatea că migranţii vor fi întâlniţi la Budapesta în următorii 20-30 de ani, ci faptul că, odată ce migranţii sunt lăsaţi să intre, ei “nu mai pot fi scoşi niciodată”. Ceea ce înseamnă că copiii noştri, nepoţii noştri şi generaţiile viitoare îşi vor trăi viaţa într-o lume “care nu va fi bună, va fi instabilă, plină de acte teroriste, crime şi mini-ghetouri după modelul din Gaza” – a spus el, adăugând că acest proces poate fi oprit acum.

El a făcut apel la o largă unitate naţională în privinţa migraţiei, subliniind că migranţii nu trebuie lăsaţi să intre în ţară.

El a declarat că este nevoie de o schimbare la Bruxelles.

Despre politica de migraţie a UE, premierul a declarat că Ungaria cere un singur lucru: să nu i se impună o politică care a dăunat statelor membre occidentale, “nu vrem zone mini-Gaza în sectoarele Budapestei, nici atacuri teroriste sau războaie între bande”.

Viktor Orbán a spus: trebuie să fie recunoscător pentru că nu trebuie să se gândească la reglementarea migraţiei într-o ţară în care există o comunitate de migranţi de 10-20% din populaţie.

Ungaria a avut mintea limpede şi inima rece, nu a făcut asemenea greşeli şi nu vrea să ajungă într-o situaţie similară cu cea a ţărilor occidentale, de aceea nu vrea să i se impună o politică care a dăunat acestor ţări – a argumentat premierul. El a adăugat că Ungaria are o concepţie privind toleranţa, pe care o împărtăşeşte mereu cu germanii, cu francezii, cu “bruxellezii”: Ungaria nu se amestecă în modul în ei procedează şi le cere un singur lucru, să se tolereze că Ungaria procedează altfel. “Aceasta este ţara noastră, aceasta este treaba noastră” – a punctat premierul.

El a afirmat că guvernul ungar, dacă obţine confirmare de la consultarea naţională, va reuşi să reziste.

Ad

Exit mobile version