spot_img
4.1 C
București
duminică, decembrie 22, 2024
AcasăAnalizeViktor Orbán: Planul lui Zelenski este înspăimântător

Viktor Orbán: Planul lui Zelenski este înspăimântător

-

Uniunea Europeană trebuie să îşi schimbe actuala strategie de război şi să adopte o strategie de pace. Încetarea focului, tratative de pace – a declarat joi prim-ministrul Viktor Orbán la Bruxelles, sosind la o reuniune a grupului Patrioţi pentru Europa înaintea summit-ului UE.

- Reclama -

Viktor Orbán a enumerat subiectele pentru summit-ul UE care va începe mai târziu în cursul zilei şi a constatat: „vom avea o zi foarte dificilă, vor fi trei bătălii” pe ordinea de zi. 

- Advertisement -

Prima dintre acestea este războiul din Ucraina – a spus el, explicând că preşedintele ucrainean Volodimir Zelenski îşi va prezenta planul pentru victorie. Deşi „încă nu îl cunoaştem oficial, am auzit ce a spus ieri în parlamentul ucrainean. Este mai mult decât înspăimântător” – a spus premierul ungar. 

El a subliniat: din când în când el singur îndeamnă Uniunea Europeană să îşi schimbe actuala strategie de război, deoarece, după cum a arătat, „acum suntem pe cale de a pierde acest război”. Uniunea Europeană a intrat în acest război cu o strategie prost planificată, prost executată, prost calculată, pentru care preşedinta Comisiei Europene poartă responsabilitatea în primul rând, pentru că ea a fost portdrapelul – a afirmat premierul. 

- Advertisement -

Această strategie nu funcţionează – a spus el, subliniind că pe linia frontului „este absolut clar că suntem pe cale de a pierde”. Prin urmare trebuie să facem o schimbare – a subliniat el. „Nu mă refer la mai multe războaie, mai multe arme periculoase, mai multe arme cu rază lungă de acţiune, ci la o schimbare de la strategia de război la o strategie de pace. Încetarea focului, tratative de pace” – a adăugat premierul. 

Ceea ce preşedintele ucrainean a spus miercuri în parlamentul ucrainean arată în direcţie opusă – a declarat Viktor Orbán, afirmând în continuare că acesta este motivul pentru care solicită cancelarului german Olaf Scholz şi preşedintelui francez Emmanuel Macron să înceapă cât mai curând tratative cu ruşii în numele întregii Uniuni Europene, „pentru a găsi o cale de ieşire din această situaţie”. 

El a subliniat că „bătălia privind migraţia” va fi, de asemenea, importantă deoarece, după cum a spus, „mai mulţi dintre noi dorim să schimbăm regulile privind migraţia”. Penalizarea Ungariei pentru apărarea frontierelor UE este inacceptabilă – a spus el. Tot mai multe ţări spun că există o criză migraţionistă şi că avem nevoie de schimbare – a atras atenţia prim-ministrul. 

El a spus că la summit-ul Uniunii, în cadrul „bătăliei de după-amiază”, UE doreşte să impună măsuri economice care – a spus el – „ar face KO familiile maghiare”. Creşterea impozitelor, eliminarea reducerilor la facturile de utilităţi publice, reforma sistemului de pensii, eliminarea celei de-a 13-a pensii – a înşirat el. 

„Trebuie să mă opun acestor lucruri şi să apăr cele mai importante elemente ale politicii economice actuale, care protejează familiile” – a spus premierul.

El a menţionat că reuniunea Patrioţilor de joi dimineaţa, deşi are loc în perioada premergătoare summit-ului UE, se va concentra în primul rând pe organizarea familiei de partide. 

„Am trecut botezul focului”, care a fost prezentarea programului preşedinţiei ungare a UE în Parlamentul European – a spus el. Cu această ocazie a reieşit că grupul Patrioţilor funcţionează excelent – a spus premierul, adăugând că „ne-am apărat reciproc, m-aţi ajutat să apăr Ungaria”. 

Patrioţii au un plan privind modul în care familia de partide doreşte să se dezvolte, acesta fiind subiectul reuniunii de joi – a adăugat Viktor Orbán.

- Advertisement -
spot_img
spot_img
- Advertisment -spot_img
spot_img