Home Analize Viktor Orbán: Nu venim de la grădiniţă

Viktor Orbán: Nu venim de la grădiniţă

0

Ungaria a făcut o ofertă de compromis statelor membre ale UE în ce priveşte finanţarea Ucrainei, a declarat prim-ministrul ungar, Viktor Orban, într-un interviu acordat săptămânalului francez Le Point, publicat, marţi, pe site-ul acestuia. Premierul a afirmat că propunerea nu a fost primită în mod pozitiv. Dacă statele membre nu sunt de acord în chestiuni precum războiul, migraţia, problemele de gen, constată imediat o reacţie imperialistă din partea Bruxelles-ului şi sunt supuse şantajului, a explicat acesta.

În interviu, Viktor Orbán a confirmat că poziţia Ungariei nu s-a schimbat: pentru războiul din Ucraina nu există o soluţie militară, este nevoie de o încetare a focului şi de negocieri de pace. Cu toate acestea, propunerile celorlalte state membre arată în direcţia unei soluţii militare şi sugerează că UE ar trebui să acorde Ucrainei 50 de miliarde de euro pe o perioadă de patru ani.

Politicianul de la Budapesta a adăugat că Ungaria, ca stat suveran, se opune acestui amendament la buget, însă acest drept al unei ţări independente nu este acceptat de cele 26 de state, motiv pentru care încearcă să convingă Ungaria, să facă presiuni asupra ei, să o şantajeze, să o forţeze să fie de acord cu ajutorul.

Premierul a declarat că a făcut o ofertă de compromis: Ungaria este pregătită să participe la această soluţie dacă i se garantează că, în fiecare an, statele membre vor decide în unanimitate dacă vor continua sau nu să trimită aceşti bani.

Acesta a precizat că propunerea nu are legătură cu şantajul prin veto, ci este vorba despre refacerea şi menţinerea unităţii Uniunii Europene.

„Deci, dacă forţăm pe cineva să facă parte din ceva ce nu-i place, şi are dreptul să nu facă parte, dar s-au făcut presiuni asupra lui, a fost forţat în vreun fel să facă parte, atunci este corect şi rezonabil ca în fiecare an să îi oferim posibilitatea să ia parte la luarea deciziei dacă trebuie sau nu să continue”, a conchis şeful executivului de la Budapesta.

Întrebat cu privire la primirea propunerii, Viktor Orbán a declarat: „Dacă am înţeles bine, întâmpinarea a fost publicată în Financial Times. Deci, ecoul nu este tocmai pozitiv”.

Premierul a explicat că, la Bruxelles, dacă Ungaria se comportă ca o ţară suverană, atunci imediat este supusă unei uriaşe blocade financiare şi se face legătura între problema ucraineană şi statul de drept, deşi cele două nu au nicio legătură una cu cealaltă.

Ca răspuns la afirmaţia că un oficial de rang înalt al Consiliului European ar fi respins declaraţiile apărute în Financial Times, Viktor Orbán a declarat că avem o anumită experienţă în politicile internaţionale, „nu venim de la grădiniţă”. Dacă Financial Times publică un document care detaliază scenariul unei blocade financiare şi scenariul unui şantaj împotriva Ungariei, atunci cu siguranţă există aşa ceva, a explicat politicianul de la Budapesta.

În ultimii ani, Uniunea Europeană a evoluat într-o direcţie tot mai imperialistă şi a devenit din ce în ce mai puţin o comunitate de state suverane, a precizat prim-ministrul. Este evident faptul că nu statul de drept este adevăratul argument împotriva Ungariei, a mai adăugat acesta.

O ţară poate fi privată de dreptul de vot în Consiliul European doar dacă are o problemă cu statul de drept, dar Ucraina nu are nimic de-a face cu statul de drept, a precizat Viktor Orbán.

Politicianul a adăugat că instituţiile europene nu iau în serios problema statului de drept, acesta este doar un instrument de şantaj pentru ţările care doresc să-şi păstreze suveranitatea şi să aibă propriile opinii. Este important ca europenii să înţeleagă că, atunci când statele membre nu sunt de acord cu privire la probleme precum războiul, migraţia, genul, se confruntă imediat cu o reacţie imperialistă din partea Bruxelles-ului şi sunt supuse unei forme de şantaj, a explicat premierul.

Întrebat dacă se aşteaptă ca, în noiembrie, fostul preşedinte american, Donald Trump, să fie reales, Viktor Orbán a declarat că, deja în anul 2016, a afirmat că Europa are nevoie de Trump, deoarece aceasta este atitudinea normală în politicile internaţionale dacă se doresc acorduri bazate pe interese naţionale. Acesta l-a numit pe Trump unul dintre cei mai de succes preşedinţi americani în ce priveşte politica externă, şi a adăugat că, dacă în februarie 2022, preşedintele SUA ar fi fost Donald Trump, acum nu ar mai exista război în Europa. „Astăzi, în afară de el, nu văd pe nimeni altcineva în Europa sau în America care să fie un lider suficient de puternic pentru a opri războiul. Pacea are un nume: Donald Trump”, a afirmat prim-ministrul Ungariei.

Ad

Exit mobile version