În loc de escaladarea războiului este nevoie de o încetarea focului şi de tratative de pace, deoarece în războiul din Ucraina în fiecare zi mor mulţi oameni – a declarat marţi prim-ministrul ungar Viktor Orbán la forumul economic din Qatar.
Premierul a precizat că Ungaria nu este de acord cu UE în două chestiuni strategice: aşa-numita politică de reducere a riscurilor în relaţiile între Bruxelles şi Beijing, respectiv modul în care ar trebui soluţionat războiul din Ucraina. În opinia sa, reţinerea fondurilor UE poate fi explicată prin aceste disensiuni.
Contrar concepţiei UE, Ungaria este în favoarea legăturilor, a strângerii relaţiilor comerciale şi politice – a continuat Viktor Orbán.
Premierul a subliniat: Ungaria este o ţară foarte deschisă, cu exporturi semnificative.
China oferă oportunităţi uriaşe, care nu ar trebui ratate – a continuat Orbán.
Depinde de atitudinea noastră dacă China va fi un partener sau un adversar al Occidentului – a observat el.
În cursul convorbirii, premierul a considerat Qatarul ca pe un potenţial partener cu care Ungaria încearcă să-şi consolideze relaţiile nu doar în domeniul energiei, ci şi în agricultură, în tehnologia informaţiei şi în domeniul securităţii.
Conform celor spuse de Orbán, principala întrebare a viitorului este cea a normalităţii sau anormalităţii, existând şansa ca creştinii şi musulmanii să colaboreze pentru a proteja şi păstra valorile tradiţionale – Dumnezeu, naţiunea, familia.
“În prezent, în Europa, dacă acţionezi potrivit interesului naţional, poţi fi uşor acuzat că eşti de partea ruşilor” – a spus premierul ungar răspunzând la întrebările moderatorului legate de extinderea centralei nucleare de la Paks.
“Acul busolei mele arată mereu în direcţia interesului naţional maghiar” – a precizat el.
Democraţii americani se amestecă în viaţa oamenilor, însă “nouă nu ne place acest lucru” – a declarat Orbán.
Răspunzând la o întrebare, el a explicat: în Statele Unite, democraţii sunt conduşi pe baze ideologice mai mult decât republicanii. Democraţii încearcă în mod regulat să convingă oamenii despre principiile lor şi uneori chiar să îşi impună voinţa asupra altora.
“Mie nu îmi place asta, noi avem propria noastră cultură, propriul nostru mod de viaţă, vă rog să nu vă amestecaţi!” – a punctat Viktor Orbán. El a adăugat: “Nu avem nevoie de instrucţie, să ni se spună ce este bine şi ce este rău!” Nu este treaba americanilor, şi nici a oricărei alte naţiuni, să le spună maghiarilor cum să trăiască.
Fostul preşedinte republican Donald Trump înţelege bine acest lucru – a adăugat premierul ungar.
Prim-ministrul Viktor Orbán s-a deplasat duminică dimineaţa la Doha, unde efectuează o vizită oficială la invitaţia premierului Qatarului şi a luat cuvântul la forumului economic din Qatar la invitaţia emirului aceste ţări. Premierul este însoţit de ministrul de finanţe Mihály Varga şi de ministrul dezvoltării economice, Márton Nagy.