Suntem capabili să protejăm interesele Ungariei, atât în ţară, cât şi în străinătate, a declarat prim-ministrul ungar Viktor Orbán, duminică, la Zalaegerszeg, la comemorarea Revoluţiei ungare de la 1956. În discursul rostit, premierul a vorbit şi despre faptul că revoluţia din 1956 a fost revoluţia întregii ţări, a întregii naţiuni.
La evenimentul dedicat comemorării, în cadrul căreia a fost inaugurat edificiul “Mindszentyneum”, Viktor Orbán a subliniat că Zalaegerszeg este un loc demn de această sărbătoare, pentru că oamenii de aici “au fost printre primii care nu au stat pe gânduri ca să iasă în stradă, în octombrie 1956”, totodată au fost printre ultimii care au depus armele, în luna decembrie.
Viktor Orbán a subliniat că cei mai mari conducători bisericeşti maghiari au condus, întotdeauna, poporul maghiar ca nişte profeţi şi “au îndeplinit sarcina de a conduce ţara din punct de vedere spiritual, alături de liderii politici, iar atunci când a fost necesar, şi în locul liderilor politici”. Un astfel de preot a fost József Mindszenty, a adăugat premierul.
Şeful guvernului de la Budapesta a explicat că “în timp ce îl slujea pe Dumnezeu, Mindszenty şi-a îndeplinit, mereu, şi datoria faţă de ţara sa”. “Nu a fost un lider oarecare, a arătat drumul şi a condus lumea aşa cum o face o făclie”, a spus Orbán.
“Cardinalul ne-a arătat calea şi în 1956, iar noi, maghiarii, nu vom uita niciodată ceea ce a făcut”, a afirmat prim-ministrul. A apărat adevărul maghiarilor şi în cele mai dificile circumstanţe, a amintit Viktor Orbán.
Vrem să fim demni de moştenirea lui Mindszenty, aceea de a construi comunităţi, şi de curajul eroilor care în 1956 au sfidat moartea; vrem să profităm de oportunitatea faptului că astăzi nu trebuie să murim pentru ţară, ci putem trăi pentru ea, a declarat premierul. Orbán a adăugat că acesta este motivul pentru care este inaugurat edificiul “Mindszentyneum”, care onorează memoria cardinalului.
Potrivit prim-ministrului, în 1956 erau întrunite toate condiţiile pentru ca tranziţia să fie una fără violenţă în Ungaria.
Viktor Orbán a amintit că Austria şi-a câştigat şi şi-a garantat neutralitatea în 1955; după moartea lui Stalin, între cele două blocuri a început o relaxare şi existau motive întemeiate pentru a presupune că noua conducere sovietică dorea să aibă loc o deschidere în relaţia dintre Est şi Vest.
Am avut motive să credem că nu este posibil să construieşti un imperiu pe termen lung care să se bazeze pe opresiune menţinută cu preţul vărsării de sânge; în 1990 a realizat asta şi Gorbaciov, a spus Orbán.
Premierul a adăugat că planul a funcţionat în primele zile, la revoluţie au participat sute de mii de maghiari, sovieticii au fost derutaţi, iar dacă Occidentul nu i-ar fi trădat şi pentru a doua oară, după 1945, maghiarii ar fi avut succes.
Viktor Orbán a spus: în absenţa sprijinului Occidentului, liderii sovietici s-au răzgândit şi le-au impus din nou maghiarilor o opresiune militară şi un guvern comunist marionetă, pentru 35 de ani.
Viktor Orbán a spus că sângele maghiarilor trebuie respectat; “în afară de noi, nimeni nu îl respectă”; în timpul revoluţiei, comuniştii au făcut o baie de sânge cu tancuri, iar după revoluţie au pornit represalii sângeroase. Sângele maghiarilor nu a fost apreciat de lumea liberă de la acea vreme; la început, aceasta a încurajat maghiarii, dar mai apoi nu i-a ajutat, a adăugat Orbán.
“Atunci, ne-au pus şi pe noi pe coperta revistei Time, iar mai apoi ne-au lăsat sub presiune sovietică, timp de 40 de ani, gândindu-se că astfel sovieticii vor fi ocupaţi cu încă o problemă”, a spus premierul.
Prim-ministrul a declarat că lecţia este clară: doar maghiarii pot arăta lumii adevărul maghiarilor, şi numai maghiarii îşi pot apăra propriul adevăr în faţa ameninţărilor.
“Dacă ţara se distruge, am luptat în zadar pentru libertate. Dacă vor rămâne în urmă numai ruine, nu avem nimic de câştigat. Dacă milioane de oameni trebuie să părăsească ţara, generaţia următoare nu va avea o patrie. Nu avem unde să fugim, pentru că Ungaria nu o vom regăsi niciunde altundeva”, trebuie să avem grijă şi să apărăm ceea ce avem, a explicat Viktor Orbán.
“În 1956 am dat test din ceea ce am învăţat în o mie de ani”, a subliniat politicianul. Forţa spirituală este cel mai puternic scut, întărirea sa este cea mai bună armă împotriva tiraniei, iar slăbirea sa este cel mai mare dar pe care îl putem oferi duşmanilor, a mai spus premierul.
Orbán a subliniat că maghiarii au rămas puternici şi hotărâţi, iar în cele din urmă – în 1990 – au câştigat şi au redobândit o Ungarie liberă şi independentă.
Întreaga lume poate înţelege, de aici, că oricine vrea “să ne calce” este condamnat la eşec, a declarat Viktor Orbán. “Am fost aici atunci când ne-a atacat primul imperiu cuceritor şi vom fi aici şi atunci când se va prăbuşi ultimul”, a spus premierul ungar.
Suntem capabili să protejăm interesele Ungariei, atât în ţară, cât şi în străinătate, a continuat Viktor Orbán.
În 1956, am aflat că în vremurile dificile ne poate ajuta numai cooperarea. De aceea, nu ar trebui să ne îngrijorăm din cauza “celor care trag în Ungaria din umbră sau de pe înălţimile Bruxelles-ului”, căci vor ajunge acolo unde au ajuns şi predecesorii, a spus Orbán.
Premierul a subliniat: de când Ungaria are un guvern naţional, ţara a ieşit din fiecare criză mai puternică decât înainte. Ne-am pregătit şi acum, menţinem stabilitatea economiei, toată lumea va avea loc de muncă, putem proteja reducerea cheltuielilor cu utilităţile, iar familiile nu vor rămâne singure în faţa greutăţilor, a subliniat Viktor Orbán, adăugând că guvernul maghiar are puterea şi experienţa de a face acest lucru.