Viktor Orbán la Moscova: În Europa vor fi probleme cu aprovizionarea cu gaze, dar nu şi în Ungaria

Dacă există gaz rusesc, există şi reducere a cheltuielilor cu utilităţile. Dacă nu există gaz rusesc, nu există nici reducere a cheltuielilor cu utilităţile, a declarat, marţi, Viktor Orban, la Moscova. Premierul ungar a anunţat că vor putea purta negocieri de fond pentru a creşte volumul anual al transportului de gaze naturale pe termen lung, cu un miliard de metri cubi, între Rusia şi Ungaria, transmite agenția maghiară de știri MTI.

Şeful guvernului de la Budapesta s-a întâlnit, la Kremlin, cu Vladimir Putin, preşedintele rus. După întrevederea de mai bine de cinci ore, Viktor Orbán a declarat că în Europa de Vest, în ultima perioadă, preţul gazului şi al energiei electrice pentru consumatorii casnici a crescut de 2-3 ori. Ungaria este o excepţie de la această regulă, unde, de ani de zile, este în vigoare reducerea cheltuielilor cu utilităţile. Totuşi, fără gaz rusesc, acest lucru nu ar fi posibil.

Cu acordul în curs de negociere am “securizat definitiv aprovizionarea cu energie a Ungariei”, a explicat prim-ministrul ungar.

Valoarea contractului de furnizare de gaze naturale pe termen lung între Rusia şi Ungaria va fi mare, aşa că nu este necesară reducerea volumului, ci mai degrabă creşterea acestuia, a precizat Orbán.

Legat de această afirmaţie, Putin a declarat că Rusia este deschisă în ce priveşte continuarea cooperării şi vor examina solicitarea Ungariei, astfel că transportul unui surplus de un miliard de metri cubi nu va însemna o problemă majoră.

Acesta a afirmat că, în Europa, vor fi probleme în ce priveşte aprovizionarea cu gaze naturale, dar nu şi în Ungaria, datorită contractului de 4,5 miliarde de metri cubi pe an, încheiat până în anul 2036. Consumatorii din Ungaria vor putea cumpăra gaz cu mult sub preţul pieţei, a mai adăugat Putin.

Hot this week

Topics

Mai mult

    O româncă din Herța, mesaj disperat către Nicușor

    Zorile Bucovinei din Cernăuți a publicat apelul disperat al...

    USR îi declară război lui Nicușor după numirile din Justiție

    USR a transmis într-un comunicat de presă că numirile...

    Premierul spaniol cere suspendarea acordului de asociere UE-Israel

    Prim-ministrul spaniol Pedro Sanchez a cerut astăzi Uniunii Europene...

    UE, lider în importurile de produse pescărești rusești

    Uniunea Europeană rămâne unul dintre principalii importatori de produse...

    Casa Albă: Trump va discuta cu Rutte retragerea SUA din NATO

    Președintele Donald Trump se va întâlni miercuri, 8 aprilie,...

    Articole relationate

    Categorii populare