Viktor Orban la Beijing: Ungaria nu va accepta “niciun fel de presiune ideologică externă”

0
202

Iniţiativa chineză „O zonă, un drum” coincide în deplină concordanţă cu interesele naţionale ale Ungariei, a declarat prim-ministrul Viktor Orbán, joi, în cadrul unei întâlniri la Beijing cu Premierul Consiliului de Stat al Republicii Populare Chineze, Li Keqiang, transmite agenția maghiară de știri MTI.

La începutul şedinţei, organizată în casa naţională a
oaspeţilor, Viktor Orbán a declarat că este o sarcină serioasă
menţinerea ordinii liberului schimb şi libertatea economiei
mondiale, iar cooperarea “O zonă, un drum” reprezintă o garanţie
importantă în acest sens.

“Noi, maghiarii, avem nevoie de o economie mondială deschisă”-
a continuat premierul ungar – de aceea, Ungaria ar dori să
participe şi în viitor la această cooperare, iar în acest context,
nu va accepta “niciun fel de presiune ideologică externă”, guvernul
ungar îşi va urmări mereu interesele naţionale.

Şeful guvernului ungar a declarat că este onorat, şi este
important că a fost invitat la cel de-al doilea Forum Internaţional
al iniţiativei “O zonă, un drum”.

Premierul a vorbit şi despre faptul că companiile chineze au o
contribuţie semnificativă la modernizarea economiei Ungariei,
investiţiile chineze în Ungaria reprezentând 4,5 miliarde de
dolari. În acelaşi timp, a cerut ca rata de creştere a
investiţiilor de capital să fie menţinută şi în viitor.

Salutând delegaţia guvernului ungar, Li Keqiang a salutat
relaţiile şi cooperarea strânsă dintre China şi Ungaria care, după
cum a menţionat, ar putea să se extindă spre noi domenii cum ar fi,
de exemplu, digitalizarea. El a adăugat că, pe lângă cooperarea
existentă care a adus deja rezultate palpabile, există un imens
potenţial, nu doar între companiile mari, ci şi între
întreprinderile mici şi mijlocii din ambele ţări.

Premierul Consiliului de Stat al Republicii Populare Chineze a
vorbit şi despre importanţa comerţului liber şi a redresării
economice care, în opinia sa, va întări pacea mondială.

După întâlnire, au fost semnate mai multe acorduri bilaterale
între cele două ţări, în prezenţa prim ministrului Ungariei şi cel
al Chinei. Din partea ungară, Péter Szijjártó, ministrul Afacerilor
Externe şi al Comerţului Exterior, respectiv László Palkovics,
ministrul Inovaţiei şi Tehnologiei, au semnat convenţiile. Acestea
includ înfiinţarea unui centru de cooperare ungar-chinez,
cooperarea în domeniul sportului, “drumul digital al mătăsii”,
precum şi crearea unui grup de lucru care să faciliteze comerţul
fără bariere. Totodată, s-a semnat şi un acord bilateral care să
permită exporturile de carne de pasăre din Ungaria spre China.

În continuarea vizitei sale de la Beijing, Viktor Orbán va avea
întrevederi cu preşedintele Xi Jinping, iar vineri şi sâmbătă va
participa la cel de-al doilea Forum al iniţiativei “O zonă, un
drum” la care vor fi prezenţi 37 de şefi de state şi de guverne,
alături de alţi lideri mondiali. Forumul este evenimentul
internaţional de cel mai înalt nivel legat de iniţiativa “O zonă,
un drum” privind infrastructura economică mondială, anunţat în
2013, şi este cel mai important eveniment în acest an din China. În
legătură cu rezultatele noului Drum al mătăsii, cum mai este
denumită iniţiativa, recent, ministrul chinez de externe Wang Yi a
declarat că până acum, un total de 126 de ţări şi 29 de organizaţii
internaţionale au semnat acorduri de cooperare cu China în cadrul
iniţiativei “O zonă, un drum”.