În zona germană corupţia este mai mare decât în Ungaria, “râde ciob de sticlă spartă”, a spus premierul ungar Viktor Orban vineri, în cadrul emisiunii „Bună dimineaţa, Ungaria!”, de pe postul maghiar de radio Kossuth. Orban a vorbit, apoi, despre seria de scandaluri globale de spălare de bani, în centrul cărora se află o mare bancă germană, transmite agenția maghiară de știri MTI.
În probleme de corupţie, la scandinavii “care fac pe
deştepţii”, au dispărut două-trei bănci atât de mari, încât au tras
după ele alte câteva mai mici, a adăugat.
Acesta este motivul pentru care nu-i place când occidentalii,
doar pentru că sunt occidentali se dau perfecţi în privinţa
corupţiei, iar central-europenii, numai pentru că sunt
central-europeni, sunt consideraţi corupţi.
“Acest lucru nu corespunde realităţii. Nimeni nu este
impecabil, dar nimeni nu este nici vinovat din start”, a spus.
Premierul consideră că fondurile UE au fost investite cu folos în
economia maghiară.