Home Analize Viktor Orbán: În timp ce împăratul poartă război, noi trebuie să ocupăm...

Viktor Orbán: În timp ce împăratul poartă război, noi trebuie să ocupăm Bruxelles-ul, iar câtă vreme Bruxelles-ul se pregăteşte de război, noi trebuie să întărim iniţiativele europene împotriva războiului

0

Majoritatea europenilor nu susţin aderarea accelerată a Ucrainei la Uniunea Europeană – a declarat prim-ministrul Viktor Orbán, în cadrul şedinţei plenare a Forumului Reprezentanţilor Maghiari din Bazinul Carpatic (KMKF), desfăşurată la Budapesta. Premierul a afirmat că este nevoie de o adevărată lovitură de maestru: „În timp ce împăratul poartă război, noi trebuie să ocupăm Bruxelles-ul, iar câtă vreme Bruxelles-ul se pregăteşte de război, noi trebuie să întărim iniţiativele europene împotriva războiului”.

Lăudând activitatea KMKF, Viktor Orbán a subliniat importanţa existenţei unui organism al maghiarilor de pretutindeni ai cărui membri sunt deputaţi aleşi democratic. De asemenea, a salutat succesul în alegeri al organizaţiilor maghiare din Transilvania şi din Voivodina, care – potrivit acestuia – demonstrează necesitatea şi eficienţa politicii etnice.

Şeful executivului de la Budapesta a mai vorbit şi despre faptul că cea mai mare provocare pentru maghiarii din Bazinul Carpatic o reprezintă războiul, mai exact politica războinică promovată de Bruxelles.

Această politică belicoasă impune poveri uriaşe asupra întregii Europe, inclusiv asupra ţărilor din Bazinul Carpatic. Politica de război deviază resursele de la dezvoltare şi investiţii – resurse care ar putea fi folosite pentru construirea vieţii economice şi cooperării între maghiarii de pretutindeni – a avertizat premierul.

Acesta a subliniat: „Aceasta nu mai este Uniunea Europeană la care am aderat”. UE a fost justificată până acum prin succesele sale, care i-au oferit şi o identitate. Aceasta s-a bazat pe faptul că, după prima jumătate sângeroasă a secolului al XX-lea, Uniunea a fost capabilă să creeze pace şi prosperitate pe continent. Însă toate acestea au dispărut între timp, a explicat Viktor Orbán.

Potrivit evaluării sale, „stilul de viaţă legendar al Occidentului a fost pierdut”, deoarece nu poate exista o calitate bună a vieţii acolo unde migraţia este prezentă în masă, unde oamenii îşi pierd sentimentul de familiaritate, unde trebuie să plătească de două sau chiar de patru ori mai mult pentru energie, decât acum doi-trei ani.

Prim-ministrul a accentuat că succesele nu mai justifică Uniunea Europeană, e nevoie de altceva, motiv pentru care, în opinia Bruxelles-ului, noul scop al Europei este „confruntarea cu Rusia în Est”. Potrivit propagandei războinice din Bruxelles, Rusia ar putea ataca chiar şi state membre ale UE sau NATO, şi doar un atac preventiv o poate opri – a afirmat premierul, adăugând că „în mintea lor” războiul din Ucraina este atacul preventiv, iar armata ucraineană este cea care deja împiedică ocuparea Europei de către ruşi.

Potrivit lui Viktor Orbán, toate acestea nu sunt adevărate, Europa poate fi apărată şi fără continuarea războiului din Ucraina.

Este ironic faptul că, potrivit liderilor UE, sistemul de consens al celor 27 de state membre este prea lent pentru gestionarea crizelor şi, în timp ce critică deciziile luate în Ungaria cu majoritate de două treimi, la Bruxelles unanimitatea este percepută drept o ameninţare – a adăugat premierul.

Ca o evoluţie nouă, Viktor Orbán a explicat că Bruxelles-ul doreşte să construiască o structură financiară masivă pe logica războinică, întrucât sunt necesare miliarde de euro pentru a putea continua finanţarea războiului din Ucraina.

Scopul Bruxelles-ului este acum federalizarea fondurilor contribuabililor europeni, dorind să creeze un sistem în care Bruxelles-ul să dispună de resurse fără influenţa statelor membre – a adăugat prim-ministrul.

Structura instituţională a Uniunii ar fi remodelată astfel încât fondurile destinate statelor membre să poată fi redirecţionate către Ucraina, iar în conformitate cu obiectivele de război, resursele din politica agricolă comună şi din fondurile de coeziune vor fi realocate – am mai precizat şeful executivului de la Budapesta.

Ad

Exit mobile version