Home Analize Viktor Orbán: Bruxelles e vinovat de creșterea prețurilor la energie

Viktor Orbán: Bruxelles e vinovat de creșterea prețurilor la energie

0

Poziţia Ungariei este aceea că Uniunea Europeană trebuie să îşi schimbe politica privind preţurile la energie, a declarat premierul ungar Viktor Orbán, miercuri, la Brdo, în Slovenia, înainte de întrevederea şefilor de stat şi de guverne din statele membre ale UE şi din Balcanii de Vest.

Potrivit scurtei sale declaraţii, prim-ministrul maghiar
consideră că vina creşterii preţurilor o poartă – cel puţin parţial
– Comisia Europeană. Anumite reglementări trebuie schimbate, altfel
toată lumea va fi dezavantajată, a spus Orbán.

Şeful guvernului de la Budapesta a mai declarat că Ungaria nu
este, deocamdată, afectată de creşterea preţurilor, deoarece
preţurile nu pot depăşi un anumit plafon stabilit. Însă aşa-numitul
pact verde propus de Comisia Europeană implică, totuşi, impozite
indirecte pentru proprietarii de case şi de maşini, ceea ce este
inacceptabil din punctul de vedere al Ungariei, a adăugat premierul.

În cadrul cinei de marţi seară, liderii statelor membre UE au
abordat şi subiectul creşterii preţurilor la energie, iar
reprezentanţii UE au semnalat faptul că subiectul urmează să fie
abordat mai în detaliu, în următoarele săptămâni.

Ad

Exit mobile version