Viktor Orbán: Bruxelles doreşte un guvern ungar care să spună doar “Jawohl”. Comisia de la Veneţia să nu se amestece în modul în care ungurii îşi educă copiii

Referindu-se la referendumul privind protecţia copilului, premierul maghiar Viktor Orbán a declarat că referendumul şi-a dovedit deja eficacitatea, întrucât Bruxelles “aproape ne-a zdrobit” în problema migraţiei, noi însă ne-am întărit poziţiile datorită votului. Consecinţa acelui referendum a fost că nu a fost introdusă cota obligatorie şi de atunci nu au avut loc colonizări cu migranţi, a subliniat Orbán vineri, în emisiunea „Bună dimineaţa, Ungaria!” a postului public de radio Kossuth.

“Trebuie să recurgem din nou la această metodă pentru viitorul copiilor noştri”, a spus prim-ministrul, menţionând că nu este deloc interesat de ceea ce se spune la Bruxelles despre legea protecţiei copilului şi nici nu ar dori ca Comisia de la Veneţia să se amestece în modul în care ungurii îşi educă copiii.

El a subliniat că Bruxelles şantajează Ungaria cu banii UE în cazul legii protecţiei copilului, dar vom câştiga această dispută, banii vor veni, iar până atunci bugetul va avansa aceşti bani, astfel încât creşterea economică va continua neîntrerupt.

În opinia lui, acum se desfăşoară un “joc al nervilor”, cealaltă parte ameninţă, având avantajul supranumeric, totuşi – a continuat el – “dacă noi, ungurii, rezistăm, vom câştiga şi în cazul creşterii copiilor, aşa cum am câştigat şi în chestiunea migraţiei”.

Viktor Orbán a declarat: Bruxelles vrea să intervină în alegerile din Ungaria de anul viitor pentru a-şi putea impune nestingherit poziţia privind imigrarea, creşterea preţurilor la energie sau chiar educarea copiilor. Bruxelles doreşte un guvern ungar care să spună doar “jawohl” – a spus prim-ministrul.

Hot this week

Topics

Mai mult

    Emisarul lui Trump i-a dat mesaje ministrului de externe iranian

    Canalul direct de comunicare dintre trimisul special al Statelor...

    Rusia mută cu uraniul in Africa

    Rusia și-a exprimat interesul de a participa la proiectul...

    General libanez explică tactica iranienilor anunțând surprize

    Trecerea strategică a Iranului către tactici ofensive ar putea...

    Fostul secretar adjunct pe strategie al Pentagonului: SUA nu pot lupta cu dronele

    Statele Unite au intrat în război cu Iranul nepregătite...

    Presa rusă: Forțele americane trimise in România acoperă altceva, nu Iranul

    Acțiunile militare angajate de SUA în Iran au condus,...

    Trump: NATO va avea un viitor foarte prost dacă nu ajută SUA în Iran

    Președintele american Donald Trump a avertizat că NATO se...

    Articole relationate

    Categorii populare