Home Analize Viktor Orbán anunță dublarea reducerilor de impozite pentru familii, creșterea salariilor și...

Viktor Orbán anunță dublarea reducerilor de impozite pentru familii, creșterea salariilor și locuințe

0

Problemele economiei maghiare sunt cauzate, fără excepţie, de război şi de consecinţele acestuia, a declarat premierul ungar Viktor Orbán, vineri, în emisiunea „Bună dimineaţa, Ungaria!” de pe postul public de radio Kossuth. Şeful de guvern a spus că după alegerile prezidenţiale din SUA, Parlamentului Ungariei i s-a înaintat un buget de pace, iar anul viitor ar putea fi unul fantastic, grozav, fără precedent.

Prim-ministrul a menţionat că spune, deja de multă vreme – atât în baza aspectelor umane, cât şi în baza celor creştine, că războiul trebuie să se încheie, deoarece în Ucraina şi Rusia sute de mii de oameni mor, şi zilnic mii de copii şi femei devin orfani, respectiv văduve.

Viktor Orbán a subliniat că bugetul de anul viitor trebuia gândit în baza a două logici: dacă va exista pace şi dacă nu va exista pace.

Premierul a menţionat că, din diverse motive, a fost de multă vreme sigur de faptul că Donald Trump se va întoarce, de aceea, Ungaria are un buget de pace foarte bine pus la punct.

În ceea ce priveşte bugetul pentru 2025, Viktor Orbán a spus că va exista o dezvoltare puternică, însă el a dorit ca la descrierea bugetului să vadă mai degrabă expresiile fantastic, grozav, fără precedent.

Premierul a vorbit despre dublarea reducerilor de impozite pentru familii şi despre faptul că se poartă negocieri salariale serioase cu patronii şi sindicatele. Se doreşte creşterea salariilor; singurul ajutor pe care un guvern îl poate oferi oamenilor împotriva creşterii preţurilor este să creeze oportunitatea ca aceştia să câştige mai mulţi bani, a mai spus politicianul maghiar, adăugând că şi-au stabilit un obiectiv foarte mare, ambiţios, pe mai mulţi ani, pentru ca în final, în Ungaria să fie atins un venit mediu de un milion de forinţi.

Orbán a menţionat rezolvarea problemei locuinţelor ca fiind următorul mare plan de acţiune. Mai multe măsuri vizează ca locuinţele să fie mai accesibile ca preţ, de aceea, se încearcă un lucru care nu s-a întâmplat şi în care îşi pun mari speranţe.

Premierul a explicat că în cazul angajaţilor cu vârsta mai mică de 35 de ani, angajatorilor i se vor acorda facilităţi pentru a putea oferi o indemnizaţie pentru locuinţă al cărei cuantum poate fi de până la 150 000 de forinţi pe lună şi de max. 1,8 milioane de forinţi pe an, iar suma poate fi folosită pentru închirierea unui apartament sau pentru plata ratei în cazul celor care achiziţionează o locuinţă.

Şeful guvernului de la Budapesta a relatat că s-au gândit, deja de multă vreme, că nu ar trebui mers în direcţia unor locuinţe construite din fonduri publice şi care să fie, apoi, închiriate, ci că ar trebui, mai degrabă, ca sectorul privat să fie încurajat să aibă interesul de a oferi angajaţilor tineri nişte indemnizaţii pentru locuinţe. Acest lucru va fi foarte atractiv, companiile care pot oferi acest lucru vor avea un avantaj în competiţia pentru recrutarea tinerilor talentaţi, a subliniat politicianul.

Viktor Orbán a evaluat situaţia actuală, de după alegerile prezidenţiale din SUA, spunând că ne aflăm într-un moment de acalmie. Până acum, nava trăgea, vântul bătea, campania în sine a fost ca un uragan care a dus înainte cu viteză mare corabia susţinătorilor păcii, lupta dintre susţinătorii păcii şi cei ai războiului fiind în permanenţă pe ordinea de zi.

„Candidatul pro-pace la preşedinţia SUA a câştigat, iar acum aşteptăm pacea”, a spus Orbán adăugând că întrebarea este ce se va întâmpla în America până în 20 ianuarie, când Donald Trump va prelua mandatul, şi dacă liderii americani vor lua act de faptul că a câştigat candidatul pro-pace.

Ad

Exit mobile version