În urma reglementării adaosului comercial, comercianţii care vând cu amănuntul nu pot adăuga mai mult de 10% faţă de preţul de achiziţie, a spus premierul ungar Viktor Orbán, în emisiunea „Bună dimineaţa, Ungaria!” de pe postul public de radio Kossuth din Ungaria, vineri. Şeful guvernului de la Budapesta a vorbit şi despre modul în care apartenenţa Ucrainei la Uniunea Europeană ar ruina economia maghiară. Guvernul Ungariei construieşte un model de viaţă bazat pe familii, iar unul dintre elementele acestuia îl reprezintă scutirea de la impozitul pe venit al mamelor cu vârsta de sub 30 de ani.
Viktor Orbán a justificat introducerea reglementării adaosului comercial, care va intra în vigoare luni, spunând că au existat numeroase evenimente economice care ar fi trebuit să determine scăderea preţurilor, întrucât pe măsură ce – datorită eforturilor preşedintelui american Donald Trump – pacea din războiul dintre Rusia şi Ucraina se apropie, în economie au apărut semne ale acestui lucru. Dintre acestea, premierul a menţionat cursul de schimb forint-euro şi scăderea preţurilor la gaze şi petrol pe piaţa mondială.
Şeful de guvern a spus: comercianţii au propus o reducere a preţurilor, dar a fost vorba despre o scădere minimă, „una care a fost cu mult sub aşteptările guvernului şi mult sub ceea ce oamenii ar fi putut resimţi”, prin urmare, nu a existat o altă alegere decât ca guvernul să intervină.
Orbán a adăugat că în situaţia această se află nu numai Ungaria, ci şi alte patru ţări din Europa, care au ales, şi ele, soluţia pe care au ales-o maghiarii. Mai există, de rezervă, şi o formă mai drastică de intervenţie aplicabilă dacă reglementarea adaosului comercial nu conduce la rezultate suficient de bune – aceste forme de intervenţie sunt unele pe care le mai aplică încă una sau două ţări de pe continent, a spus politicianul maghiar.
Viktor Orbán a relatat că după ce a trecut în revistă întreaga gamă de produse, Ministerul Economiei Naţionale a enumerat 30 de alimente de bază drept alimentele supuse măsurii reglementării adaosului comercial. „Cred că lista este una foarte logică, aceste 30 de mărfuri sunt cele pe care pensionarii şi familiile le achiziţionează cel mai adesea”, a adăugat premierul.
Întrebat dacă această reglementare nu va creşte inflaţia după ce magazinele ar încerca să compenseze profiturile pierdute, aşa cum susţin criticii măsurii, prim-ministrul a spus că dacă guvernul maghiar va extinde măsura asupra tuturor produsele alimentare, acest lucru devine deja imposibil.