Ajunge! Punem capăt creşterilor nejustificate de preţuri! – a anunţat premierul ungar Viktor Orbán, marţi, pe pagina sa de social media.
Într-un clip video distribuit pe pagina sa de Facebook, prim-ministrul a spus că în ultimele zile, guvernul maghiar a purtat discuţii cu reprezentanţii lanţurilor comerciale în vederea stopării creşterilor nejustificate şi excesive ale preţurilor.
„Din păcate, ofertele comercianţilor au fost cu mult sub aşteptările noastre, astfel că a trebuit să decidem să introducem măsuri privind comerţul”, a spus şeful de guvern, adăugând că de la jumătatea lunii martie, în cazul a 30 de produse alimentare de bază adaosul comercial aplicat nu va putea depăşi 10%.
Viktor Orbán a explicat că în perioada care a trecut, acesta a fost de 40% pentru ouă, şi de peste 80% pentru unt şi smântână. „Ceea ce este, să recunoaştem, inacceptabil”, a spus premierul.
În cazul tuturor alimentelor pentru care adaosul comercial a urcat la cer, preţurile trebuie reduse astfel încât preţul pe care îl plăteşte consumatorul să nu depăşească preţul de achiziţie decât cu max. 10%, iar acest lucru va fi monitorizat, a subliniat şeful de guvern.
Orbán a subliniat că aceste măsuri vor fi introduse la jumătatea lunii martie şi vor rămâne în vigoare până la sfârşitul lunii mai. „Apoi vom revizui situaţia, iar dacă va fi necesar, măsurile vor continua. Punem capăt creşterilor nejustificate şi excesive de preţuri!”, a subliniat politicianul.
În primul comentariu publicat sub clipul video, Viktor Orbán a enumerat alimentele care vor fi supuse măsurilor: piept de pui file, pulpe de pui, spate de pui, aripi de pui, pui întreg, piept de curcan file, lapte UHT (cu 1,5% conţinut de grăsime), lapte UHT (cu 2,8% conţinut de grăsime), lapte ESL (cu 1,5% conţinut de grăsime), lapte ESL (cu 2,8% conţinut de grăsime), făină, ulei rafinat, margarina, untură de porc, unt, făină fină, făină de cozonac, cartofi, zahăr cristal, pulpă de porc, muşchi de porc, cotlet de porc, coaste de porc, ceafă de porc, ouă, smântână, brânză Trappist, brânză de vaci, iaurt simplu, iaurt cu fructe, usturoi şi parizer.