Viktor Orbán: Aderarea Ucrainei la UE nu coincide intereselor naționale maghiare

În acest moment, aderarea Ucrainei la UE şi începerea negocierilor de aderare nu coincid cu interesele naţionale ale Ungariei; Uniunea Europeană ar trebui mai întâi să încheie un acord de parteneriat strategic cu Ucraina, iar sprijinirea ţării ar trebui rezolvată într-un mod transparent, în afara bugetului UE, a declarat prim-ministrul ungar Viktor Orbán, vineri dimineaţa, în emisiunea „Bună dimineaţa, Ungaria!” de pe postul de radio Kossuth.

Viktor Orbán recomandă ca la următoarea întâlnire a liderilor UE, care va avea loc peste două săptămâni, să nu fie luată nicio decizie cu privire la negocierea aderării Ucrainei la UE. Potrivit premierului maghiar, este o greşeală faptul că cei din Comisia Europeană insistă ca premierii să includă acest subiect pe ordinea de zi.

Acest subiect nu trebuie inclus pe ordinea de zi, iar Comisia Europeană trebuie să înţeleagă că faptul că întâlnirea a fost prost pregătită este responsabilitatea sa, a spus prim-ministrul ungar. Comisia a propus să începem negocierile privind aderarea Ucrainei, însă acest lucru nu coincide cu interesele multor state membre şi cu siguranţă nu coincide cu cele ale Ungariei, a specificat Orbán. “Iar noi suntem într-o situaţie suficient de bună pentru a şi avea curajul să spunem asta, indiferent de cât de multă presiune se pune pe noi”, a spus şeful guvernului de la Budapesta.

Hot this week

Topics

Mai mult

    Atacul la frigiderele supermarketurilor lovește și România

    În noaptea de 2 noiembrie, frigiderele din peste 100...

    Vučić anunță că noua Putere de la Belgrad vrea să închidă un post de televiziune care îl susține

    Liderul listei „Aleksandar Vučić - Serbia Unită”, Aleksandar Vučić,...

    Zelenski o acuză de „înaltă trădare” pe fosta sa purtătoare de cuvânt

    Serviciul de Securitate al Ucrainei (SBU) și Procuratura Generală...

    Lovitura de la Binance de 6,34 miliarde dolari: Cum au lovit hackerii

    Platforma de schimb de criptomonede Binance a publicat un...

    „Țara Severinului – Oameni. Fapte. Locuri”

    Vicepreședintele Consiliului Județean Mehedinți, Ionică Negru, și administratorul public...

    Omanul, unul din câștigătorii războiului din Iran

    Omanul se remarcă ca unul dintre câștigătorii economici ai...

    Trump: Nu vom mai da bani Israelului, le dădeam 4 miliarde de dolari pe an

    Președintele Statelor Unite ale Americii, Donald Trump, a declarat...

    Articole relationate

    Categorii populare