Home Actualitate Viktor Orbán acuză : La Bruxelles se construieşte un superstat european, lucru...

Viktor Orbán acuză : La Bruxelles se construieşte un superstat european, lucru pe care nu l-a solicitat şi nu l-a autorizat nimeni

0

Potrivit prim-ministrului Ungariei, în locul unei Europe a naţiunilor, la Bruxelles se construieşte un superstat european, motiv pentru care politicienii democraţi de factură naţională se află astăzi în opoziţie cu cei care construiesc imperii, iar aceştia din urmă sunt, de fapt, adversari ai democraţiei, transmite agentia maghiara de stiri.

În discursul pe care l-a susţinut sâmbătă, la Budapesta, la
conferinţa intitulată “Ziua Independenţei Maghiare”, Viktor Orbán a
spus că aceasta este ziua în care Ungaria ia pentru prima oară
cuvântul în cadrul dezbaterii cu privire la viitorul UE.

În opinia sa, Europa este o formaţiune culturală fantastică şi
uimitoare, ceva ce nu poate fi copiat; cultura europeană este
dorită în multe locuri din lume, însă aceste locuri nu se pot
ridica la nivelul originalului. În viaţa Europei s-au tot alternat
perioade mai bune sau mai proaste, dar Europa este eternă, a spus
Orbán.

Şeful guvernului de la Budapesta a amintit că, pe de altă
parte, Uniunea Europeană este o entitate politică creată de om, pe
care ţările au înfiinţat-o cu scopul de a-şi apăra interesele
economice şi militare, ca răspuns la realitatea politică de după
cel de-al Doilea Război Mondial, când jumătatea Europei a fost
ocupată de americani, iar cealaltă jumătate de sovietici. Uniunea a
fost creată pentru a nu se pierde speranţa că într-o bună zi,
soarta Europei va fi decisă, din nou, de europeni, a spus Orbán.

Politicianul ungar a menţionat că în opinia lui Václav Klaus,
astăzi sunt atacaţi în acelaşi timp individul, familia şi naţiunea,
ceea ce pune în pericol viitorul Europei, iar potrivit unuia dintre
vicepreşedinţii Comisiei Europene, Ungaria reprezintă o democraţie
bolnavă.

Viktor Orbán a enumerat şi cifre economice vorbind despre
scăderea puterii economice a UE. În 2008 UE a dat 25% din PIB-ul
global, în 2019 doar 18%; în 2008 UE a dat 22% din valoarea
adăugată industrială mondială totală, iar în 2019 15%, a spus
premierul. În 2011 14 dintre cele mai mari 50 de companii ale lumii
au fost europene, astăzi vorbim despre numai şapte, a spus Orbán.

Premierul ungar a menţionat că printre cele mai importante zece
centre financiare din lume nu există nici unul în Uniunea
Europeană. În urmă cu 30 de ani, UE a înaintat de şapte ori mai
multe cereri de brevet decât China; astăzi China are de paisprezece
ori mai multe decât are UE.

Orbán a vorbit şi despre faptul că, în ultimii 30 de ani, SUA
şi-a mărit cheltuielile militare cu peste 30%, iar China de nouă
ori, în schimb UE se află în acelaşi punct în care se afla în urmă
cu 30 de ani.

Doar un sfert dintre cetăţenii UE cred că următoarea generaţie
va trăi mai bine decât generaţia actuală, a mai spus Orbán.

Şeful guvernului de la Budapesta a subliniat că astăzi este
Ziua Independenţei Maghiare, se împlinesc treizeci de ani de când
am câştigat Războiul Rece, şi s-a dovedit că sovieticii nu mai au
puterea de a utiliza singurele mijloace de a ţine împreună tabăra
socialistă: armata şi violenţa. Popoarele din Europa Centrală au
câştigat şi ultima bătălie a Războiului Rece, a adăugat Orbán.

Premierul a subliniat că “atunci libertatea nu a venit singură,
ci a fost obţinută de noi; comunismul nu a picat, ci a fost
răsturnat de noi; zidul Berlinului nu a căzut, ci a fost demolat de
noi; sovieticii nu au plecat, ci noi i-am făcut să se retragă”.

“Noi suntem şi astăzi aceiaşi oameni care am fost, ultimii
luptători pentru libertate ai Europei dintre cei care mai trăiesc”,
iar istoria Europei nu s-a schimbat, ci am schimbat-o noi, a spus
prim-ministrul ungar.

În opinia lui Viktor Orbán, Europa nu se repară singură şi nu
se transformă singură nici acum; noi suntem cei care trebuie să o
reparăm, să o transformăm şi să o readucem pe drumul cel bun, cel
care era unul de succes. Astăzi UE are nevoie, din nou, de
luptători pentru libertate, aşa cum suntem noi, a declarat
premierul.

În discursul său, prim-ministrul a amintit şapte teze ale
guvernului. Prima teză este aceea că “ne îndreptăm cu viteză” spre
o Uniune Europeană de tipul unui imperiu, că în loc de o Europă a
naţiunilor, la Bruxelles se construieşte un superstat european,
lucru pe care nu l-a solicitat şi nu l-a autorizat nimeni, a
afirmat Orbán.

Nu există un demos european, există doar naţiuni, iar fără
demos nu se poate construi o democraţie. Prin urmare, a continuat
prim-ministrul, construirea imperiului de la Bruxelles va duce,
inevitabil, la lipsa democraţiei.

“Noi ne dorim ceva cu totul diferit. Noi ne dorim o democraţie
a democraţiilor, la baza căreia se află naţiunile europene. Să nu
ne temem să spunem că noi, democraţi de factură naţională, ne aflăm
astăzi în opoziţie cu cei care construiesc imperii, care sunt, de
fapt, şi adversari ai democraţiei”, a spus Orbán.

Potrivit premierului, a doua teză este aceea că – în opinia sa
– Bruxelles-ul de astăzi este guvernat de cei care consideră
integrarea un scop în sine, şi nu un instrument, motiv pentru care
doresc să treacă peste toate interesele naţionale şi valorile
tradiţionale. În opinia sa, sistemele juridice şi instituţiile UE
facilitează această aspiraţie, în loc să îi pună piedici.

În opinia şeful guvernului de la Budapesta, acesta este motivul
pentru care adversarii politici încearcă să reducă din forţa
comunităţilor naturale care se află la baza culturii europene.
“Naţiunea, regiunile, bisericile creştine şi cele evreieşti,
familiile se află la o răscruce de drumuri”, a subliniat.

Acesta este motivul pentru care Guvernul Ungariei susţine că
exprimarea “ever closer union” ar trebui eliminată din Tratatul
Uniunii Europene, cu prima ocazie, a declarat Viktor Orbán.

Ad

Exit mobile version