Viktor Orbán a învins Bruxelles-ul

Miniştrii de finanţe ai statelor UE au aprobat vineri Planul Naţional de Redresare şi Rezilienţă (PNRR) revizuit al Ungariei şi plata către această ţară a unei tranşe de 920 de milioane de euro din sumele ce revin Ungariei în acest plan de redresare post-pandemie, revizuit acum prin includerea planului REPowerEU.

Potrivit ministrului ungar de finanţe, Mihali Varga, citat de agenţia MTI, această tranşă va fi plătită în luna ianuarie.

Acuzându-l pe premierul ungar Viktor Orban de încălcarea statului de drept, Comisia Europeană a blocat accesul Ungariei atât la fondurile de coeziune, cât şi la cele din planul european de relansare post-pandemie, cele din urmă fiind acordate în baza PNRR-ului.

Aprobarea PNRR-ului Ungariei, anunţată de executivul comunitar pe 23 noiembrie, împreună cu eliberarea respectivei tranşe de 920 de milioane de euro, decizii validate acum de statele membre în Consiliul UE, unde Olanda şi cele trei state baltice (Lituania, Letonia şi Estonia) s-au abţinut, survin în timp ce liderii europeni fac eforturi să-l convingă pe Orban să nu blocheze prin veto la summitul european de săptămâna viitoare lansarea negocierilor de aderare ale Ucrainei la UE şi un nou ajutor european de 50 de miliarde de euro destinat acestei ţări.

PNRR-ul revizuit al Ungariei are o valoare de 10,4 miliarde de euro, din care 6,5 miliarde de euro reprezintă granturi şi 3,9 miliarde de euro împrumuturi. Suplimentar, Ungaria va beneficia de 4,6 miliarde de euro în cadrul planului european REPowerEU de accelerare a tranziţiei către o energie curată. Prima plată va fi făcută pentru planul REPowerEU. Această plată nu necesită revizuirea deciziei de aplicare a mecanismului de condiţionalitate privind statul de drept, activat în premieră de Comisia Europeană împotriva Ungariei pentru a-i reţine fondurile de coeziune.

Potrivit France Presse, Comisia Europeană ar putea decide în zilele următoare deblocarea condiţionată a fondurilor de coeziune pentru Ungaria, ce reprezintă circa 10 miliarde de euro în actualul cadru financiar multianual al UE pentru perioada 2021-2027.

Hot this week

Topics

Mai mult

    Kremlinul preferă să nu discute declarațiile lui Trump conform cărora Cuba va fi următoarea sa țintă

    Kremlinul preferă să nu discute declarațiile președintelui american Donald...

    Rusia a extrădat un bărbat in România

    Un bărbat condamnat pentru organizarea unui grup criminal și...

    Prețul gazului în UK a crescut cu 93% de la începutul conflictului în Orientul Mijlociu

    Prețul en-gros al gazelor naturale în Regatul Unit a crescut...

    O operațiune terestră americană la scară largă în Iran este imposibilă

    O operațiune terestră americană la scară largă în Iran...

    Obiecte din cultura Monteoru bănuite că s-ar afla la Muzeul de Istorie din Berlin

    'Călător prin România', organizație nonguvernamentală din domeniul culturii a...

    „SUA continuă decapitarea Iranului fără vreun plan legat de ceea ce va urma”

    „SUA continuă decapitarea Iranului fără vreun plan legat de...

    China face presiuni asupra Iranului să nu închidă Strâmtoarea Hormuz

    China face presiuni asupra oficialilor iranieni pentru a nu...

    Articole relationate

    Categorii populare