Viitorul vicepreşedinte ceh al Comisiei Europene (CE), Vera Jourová, care va fi responsabilă pentru portofoliul „valorilor şi transparenţei”, nu va fi ca Timmermans, iar cu ţările membre ale Grupului de la Visegrád doreşte să poarte un dialog, anunţă portalul ceh Ceskenoviny.cz, citând declaraţiile pe care Jourová le-a făcut miercuri, la Bruxelles, în faţa jurnaliştilor, transmite agenția de știri maghiară MTI.
Jourová, care în ciclul electoral anterior a fost comisarul CE
responsabil pentru egalitatea de şanse, a accentuat că doreşte ca
sarcinile care îi sunt încredinţate să le îndeplinească într-un mod
diferit faţă de predecesorul său, Frans Timmermans, care a primit
numeroase critici, în special de la ţările membre ale V4 (Ungaria,
Slovacia, Republica Cehă şi Polonia), din cauza poziţiei de care a
dat dovadă faţă de aceştia şi a declaraţiilor pe care le-a făcut
despre ei.
“Nu mi-e teamă de presiuni, sunt convinsă că dialogul cu V4
trebuie continuat. Regiunea aceasta se află aproape de mine şi o
înţeleg”, a spus Jourová. Aceasta a mai adăugat că doreşte să
călătorească mai mult în Europa, şi că Ungaria şi Polonia se află
printre primele destinaţii ale sale.
“Europa nu este un câmp de luptă. Pentru mine, Europa înseamnă
dialog, explicaţii şi înţelegere reciprocă. Respect părerile
celorlalţi şi ascult bucuroasă opiniile lor”, a spus Jourová, care
este de aşteptat să îşi ocupe postul în noiembrie, după ce
nominalizarea sa va fi confirmată şi de către Parlamentul European.