spot_img
14.3 C
București
vineri, martie 29, 2024
AcasăDezvaluiriVIDEO/ÎNCĂ O DOVADĂ CĂ AU MINȚIT: Se fac tabere pentru refugiați în...

VIDEO/ÎNCĂ O DOVADĂ CĂ AU MINȚIT: Se fac tabere pentru refugiați în România

-

Primele tabere pentru refugiaţi din România au fost amplasate la graniţa cu Serbia. În satul Lunga, din judeţul Timiş, peste noapte au apărut mai multe corturi de campanie. Imaginile au fost filmate pentru prima dată de o echipă Digi24 Timişoara, la primele ore ale dimineţii. În jurul prânzului Ministerul de Interne a anunţat construcţia unei a doua tabere, la Moraviţa.

CITIȚI ȘI:EXCLUSIV/ În mare secret, România a aprobat RELOCAREA de migranți pe teritoriul țării

- Advertisement -

Localitatea Lunga, judeţul Timiş, un kilometru distanţă până la graniţa cu Serbia, ora 7 dimineaţa. Jandarmul din imagine aduce la cunoştinţă echipei Digi24 faptul că terenul de sport a fost transformat într-un punct strategic şi nu permite jurnaliștilor să meargă mai departe în ceea ce pare a fi o tabără improvizată peste noapte. Timp de patru ore, autorităţiile au refuzat să facă precizări în legătură cu imaginile surprinse de echipa Digi24.

- Advertisement -

 

În zonă a fost agitaţie toată noaptea. Până la primele ore ale dimineţii jandarmi, poliţişti de frontieră şi pompieri au ridicat aproximativ 50 de corturi. Zgomotul motoarelor de la maşinile speciale ale Ministerului de Interne, care au adus materiale de construcţii în zonă şi lumina de la lămpile montate pentru o mai bună coordonare a lucrărilor i-au alertat pe localnici. Din grădini, se puteau vedea corturile instalate.

 

Nu am o părere bună.

De ce?

Ne e frică că vin peste noi, cine ştie, ne distruge ce avem pe lângă casă, intră peste noi în casă. Ne e frică”, spun localnicii.

 

Abia în jurul orei 12.30 Ministerul de Interne a trimis prima comunicare oficială despre tabăra de refugiaţi instalată langă localitatea Lunga, din judeţul Timiş.

Printre activităţile desfăşurate în cadrul acestui exerciţiu de testare a capacităţilor operaţionale este inclusă şi organizarea de tabere temporare pentru preluarea persoanelor care ar solicita o formă de protecţie în România”, se arată în comunicatul Ministerului de Interne.

Oficialii Ministerului de Interne au făcut precizări şi cu privire la desfăşurarea de forţe din perioada următoare, care include şi o a doua tabără, în zona Stamora Moraviţa.

În aceste tabere sunt verificate resursele şi capabilităţile necesare desfăşurării activităţilor specifice la frontieră, respectiv trierea, înregistrarea, amprentarea şi identificarea cetăţenilor străini, precum şi a procedurilor care se aplică în astfel de situaţii”, a mai precizat Ministerul de Interne.

Autorităţile au prezentat şi imagini de la o şedinţă de comandă condusă de ministrul de interne, la care au participat şefii poliţiei de frontieră, jandarmeriei şi pompierilor. În acelaşi timp, au fost difuzate imagini de la întâlnirea din august a comitetului extraordinar pentru situaţii de urgenţă din care fac parte toate ministere din zona securităţii naţionale, şefii parchetelor şi ai servicilor secrete.

Potrivit unor surse, la mobilizarea de la graniţa cu Serbia participă aproape 1.000 de angajaţi ai MAI.

spot_img
spot_img
- Advertisment -spot_img
spot_img