spot_img
24.3 C
București
marți, aprilie 16, 2024
AcasăAnalizeVIDEO/Vânzări de peste 3 milioane Euro la evenimentul Open House Nordis Mamaia – 5 Senses Experience

VIDEO/Vânzări de peste 3 milioane Euro la evenimentul Open House Nordis Mamaia – 5 Senses Experience

-

4 zile intense de eveniment și o concentrare de forțe semnificativă, la care se adaugă vizita a peste 40 de agenți imobiliari din toate colțurile țării invitați să cunoască proiectul, se reflectă în rezultatele excepționale: peste 300 de vizitatori ne-au călcat pragul, iar 30 de persoane au luat decizia să achiziționeze un apartament de vacanță în ansamblul hotelier și rezidențial de 5 stele, Nordis Mamaia, chiar în cadrul evenimentului.

5 Senses Experience reprezintă tematica deosebită sub care s-a desfășurat primul Open House Nordis Mamaia de anul acesta. Evenimentul a fost o invitație deschisă spre o experiență unică, în lumea celor 5 simțuri: de la aroma cafelei de specialitate, gustul fin al deserturilor și mixul cocktailurilor special concepute, până la muzică în ritmuri antrenante, design deosebit completat de aranjamentele florale încântătoare și stimularea simțului tactil prin experimentarea diverselor texturi ale finisajelor folosite în apartamentele Nordis.

Iar pentru ca experiența să tindă spre al VI-lea simț, simțul investiției a fost activat de oferta specială, valabilă exclusiv pe perioada desfășurării evenimentului. Cei care s-au declarat convinși pe loc și au decis să rezerve o unitate în aceste zile au beneficiat de discounturi de până la 9.000 Euro.

Specialty coffee, o experiență care te poartă în povestea impresionantă a cafelei

Unul din momentele extrem de apreciate ale evenimentului a fost experiența Specialty Coffee, asigurată de invitatul special Adrian Bularca, renumit Barista și membru Specialty Coffee Association, cu o impresionantă experiență în România și Orientul Mijlociu.

Cei care au dorit să intre în lumea cafelei de specialitate au avut ocazia să descopere secretul preparării cafelei la filtru, pentru a obține note distincte ale gustului și aromei, să savureze o ceașcă de cafea originară din Kenya, Columbia sau Etiopia și să urmărească live întregul proces de pregătire al cafelei, de la râșnire, până la turnarea în ceașcă.

Mixologie a simțurilor materializată în băuturi fine

Conceptul 5 Senses Experience și-a propus să poarte cele 5 simțuri către cel mai înalt nivel de exaltare, menținând în același timp standardul de 5 stele și stilul definitoriu Nordis. Această atmosferă complexă s-a constituit din elemente specifice integrate, concepute special pentru eveniment. 

Meniul de cocktailuri a fost pregătit în detaliu astfel încât să cuprindă un amalgam de gusturi, culori și mirosuri, într-o explozie de arome și o mixologie a simțurilor.

Maraton de întâlniri în a doua zi a evenimentului

Dacă prima zi de Open House a fost un preambul a ceea ce urma să aibă loc la Nordis Mamaia, deja din a doua zi numărul vizitatorilor a crescut considerabil, iar consultanții Nordis au avut o zi plină, cu rezultate impresionante.

Într-un cadru de 5 stele, alături de o băutură rafinată și un desert apetisant, întâlnirile nu au contenit, iar viitorii investitori Nordis au obținut toate informațiile despre proiect, modalități de plată și randamentul garantat al investiției. S-au efectuat numeroase vizionări ale apartamentelor disponibile, iar vizitatorii au rămas plăcut impresionați, unii dintre aceștia luând decizia pe loc de a rezerva unitatea aleasă.

Oaspeți celebri la Nordis Mamaia

Ne-am bucurat de faptul că Anca Dinicu, Adrian Nartea, Ana Țepuș, Alina Eremia și Alina Ceușan împreună cu sora sa, Carla Ceușan, și-au manifestat interesul pentru evenimentul și proiectul nostru de pe malul mării. Impresiile acestora au fost unele pozitive, au fost surprinși de amploarea proiectului, arhitectura de excepție a clădirilor și designul care denotă eleganță și somptuozitate.

Adrian Nartea s-a declarat cucerit de designul deosebit dar și de conceptul proiectului, o destinație de pe litoralul românesc deschisă pe tot parcursul anului, prin prisma facilităților oferite, respectiv: cel mai mare SPA de pe litoral (3.200 mp), 12 restaurante și cafenele, cinema VIP, locuri de joacă, sală polivalentă și ballroom pentru evenimente private, clinică de recuperare medicală și sală de fitness. 

Aceste facilități, la care se adaugă serviciile de 5 stele precum valet parking, concierge, room cleaning și room service, disponibile atât pentru turiști cât și pentru rezidenți, fac din ansamblul Nordis Mamaia, nu numai o destinație deschisă 12 luni pe an ci și o locație potrivită atât pentru concedii cu familia sau o escapadă în 2 cât și pentru evenimente business sau locuire cu beneficiile unui hotel de 5 stele.

Apogeul evenimentului a fost atins în cea de-a treia zi

În duminica premergătoare zilei de 1 mai, încă de dimineață, turiștii aflați la mare dar și cei care aveau întâlniri programate cu consultanții, au început să sosească în elegantul lobby Nordis Mamaia. A fost cea mai plină zi din cadrul evenimentului, care a cumulat peste 45 de întâlniri și 17 semnări. Astfel, cei care au ales să investească în apartamente premium la Nordis Mamaia, cel mai mare ansamblu hotelier și rezidențial de 5 stele de pe litoral, construit pe o suprafață de 43.000 metri pătrați, au dat startul sezonului estival sărbătorind o nouă tranzacție de succes.

Rezultate extraordinare după evenimentul de 1 Mai de la malul mării

Evenimentul de mare anvergură, organizat în perioada 28 aprilie – 1 mai, s-a finalizat cu cifre impresionante, însumând peste 150 de întâlniri și 30 de rezervări cu valoare de peste 3 milioane Euro.
Ne bucură faptul că Nordis Mamaia surprinde de la prima vizionare și că familia Nordis s-a mărit considerabil după cele 4 zile de eveniment. 
La baza deciziei de a investi în Nordis Mamaia stau atât poziționarea excepțională, mixul unic de facilități și servicii de 5 stele, arhitectura și designul impresionante cât și profitabilitatea investiției, asigurată de randamenul anual garantat, de până la 10% pentru apartamentele de vacanță.

- Advertisement -

Nordis Mamaia urmează standardele celor mai renumite destinații din lume

Ansamblul Nordis Mamaia s-a remarcat încă de la început prin arhitectura sa, iar, de curând, locația a devenit una și mai atractivă, datorită conceptului de peisagistică, ce prinde contur.  

Clădirile Nordis Mamaia au fost înconjurate de numeroase și variate soiuri de plante în culori armonioase. Fuziunea dintre vegetația luxuriantă și arhitectura organică face ca ansamblul să se distingă de tot ceea ce există în momentul actual pe litoralul românesc, conturând astfel un mediu specific și aducând un plus stațiunii Mamaia.

2023, un an cu planuri mari pentru Nordis Mamaia

Investiții de peste 47 milioane Euro sunt programate până la finalul anului pentru etapa I a proiectului, reprezentând mobilarea integrală a celor două clădiri de hotel, finalizarea impresionantului SPA și zonelor de restaurante și galerii comerciale, dar și finalizarea și predarea către proprietari a apartamentelor din imobilele 3 și 4, clădiri rezidențiale. 

În același timp, lucrările pentru clădirile din faza II a construcției avansează constant. Se lucrează intens la structura clădirilor, fundație și turnarea plăcii peste demisol. 

Evenimentul anului la Nordis Mamaia și unul dintre cele mai așteptate de pe litoral, va fi inaugurarea hotelului, care va avea loc la mijlocul verii. Se anunță un eveniment de mare amploare, în cadrul căruia comunitatea Nordis se va reuni pentru a sărbători deschiderea celui mai mare ansamblu de leisure din România, Nordis Mamaia*****.

spot_img
spot_img
- Advertisment -spot_img
spot_img