Banii plătiţi de ANRP, un miliard de euro în patru ani, vin din bugetul de stat. Inspectorii Curţii de Conturi spun că sunt multe neclarităţi în dosarele soluţionate. Au fost oameni despăgubiţi de trei ori pentru o singură proprietate, iar alţii aşteaptă de ani de zile să îşi primească banii. Aceiaşi inspectori spun că 76 de terenuri din douăzeci de judeţe şi din Bucureşti au fost supraevaluate intenţionat, spune Digi 24.
Pentru unele dintre terenuri, se arată în Raportul Curţii de Conturi, evaluatorii angajaţi de ANRP au stabilit preţuri chiar şi de patru ori mai mari decât cele reale.

De exemplu, pentru un teren de peste 2000 de metri pătraţi din Sectorul 4, oamenii de afaceri Radu Dimofte, fost asociat al lui Puiu Popoviciu, și Liviu Cătălin Toderiță, fost broker, au primit despăgubiri de 2,8 milioane euro.

Iniţial, în decembrie 2009, terenul a fost evaluat la 5,1 milioane euro. O lună mai târziu, un alt evaluator scade prețul la 2,8 milioane euro. Inspectorii Curţii de Conturi susțin că şi această valoare, de aproape 1.400 de euro pe metru pătrat, era cu 1.000 de euro mai mare decât preţul pieţei.

Povestea terenului pentru care statul ar fi plătit 2 milioane de euro în plus începe în 2001. Anca Irina Apostolescu cere primăriei Capitalei recuperarea terenului. În 2006, Adrian Videanu aprobă restituirea.

După 4 ani, în 2010, pentru că nu putea recupera suprafaţa de teren, Irina Apostolescu cedează drepturile terenului către Radu Dimofte şi Liviu Cătălin Toderiţă. În mai puţin de un an cei doi oameni de afaceri primesc de la stat contravaloarea pentru terenul care ar fi fost supraevaluat.

Al doilea evaluator stabilit de ANRP este Rom Consulting S.R.L.

„Nu știu să vă spun, deloc să vă spun. Eu iau din zonă ofertele, mă uit la toate, le corectez. Iar eu, personal, nu am nici un interes să pun mai mare sau mai mică valoarea”, spune Neculai Nistor, acționar la Rom Consulting S.R.L.

Întrebat cum comentează faptul că există o diferență de aproximativ 1.000 de euro pe metru pătrat între ce a găsit Curtea de Conturi și evaluarea Rom Consulting S.R.L., Neculai Nistor răspunde: „Nu e în regulă dacă e așa. Înseamnă că e undeva o eroare materială”.

Situaţia se regăseşte în alte nouă cazuri din Bucureşti. Statul a plătit 2.100 de euro pe metrul pătrat pentru un teren din Calea 13 Septembrie. Valoarea reală, spune Curtea de Conturi, era, de această dată, de maximum 1.000 de euro.

De două ori mai mulți bani de la buget au fost plătiţi şi pentru un teren din Sectorul 1.

În Sectorul 2, terenul situat pe Calea Moșilor, la numărul 257, a fost evaluat, pe 12 decembrie 2008, la 1.368 de euro pe metrul pătrat. Asta în condițiile în care, spun inspectorii Curții de Conturi, nu ar fi valorat mai mult de 700 de euro.

Inspectorii Curtii de Conturi au descoperit 10 terenuri din municipiile Cluj Napoca și Câmpia Turzii care nu au putut fi restituite în natură și pentru care s-au dat despăgubiri supraevaluate.

Pentru terenul de pe Bulevardul Iuliu Maniu nr. 28, din Cluj Napoca, ANRP a acordat despăgubiri în valoare de 1.915 euro pe metru pătrat, deși valoarea reală ar fi fost de 593 de euro pe metru pătrat.

În Dolj, majoritatea terenurilor cu probleme sunt situate în centrul Craiovei. Pe un teren aflat în centrul orașului, momentan sediul unei firme private, ANRP a acordat despăgubiri mult mai mari decât valoarea reală. Statul român a plătit 590 euro/mp, deși terenul valora doar 270 euro/mp.

Raportul Curtii de Conturi a fost trimis, în 2013, Corpului de Control al premierului și DNA. O parte dintre problemele descoperite de inspectori sunt acum dosare penale.

SCRIE-NE

Nu suntem acum aici. Dar ne poți scrie.

Se trimit datele

©2019 @ optimizare SEO realizata de www.VasPavITConsulting.ro

Log in with your credentials

Ați uitat datele dvs.?