Home Social VIDEO: Tomograf prea mare, uși de spital prea mici

VIDEO: Tomograf prea mare, uși de spital prea mici

0

Autorităţile din orașul Corabia (județul Olt) au cumpărat un tomograf pentru noul ambulatoriu al spitalului orășenesc, însă au uitat să-l măsoare. Chiar înainte de inaugurarea noii secţii, şi-au dat seama că aparatul nu încape pe uşa noului cabinet de radiologie, pentru că este prea mare. Mai mult, s-a constatat că încăperea nu era dotată corespunzător pentru examenul medical: lipseau uşile de plumb şi rampele de acces, transmite Digi 24.

Ambulatoriul spitalului din Corabia ar fi trebuit să fie inaugurat la sfârşitul lunii trecute. Momentul festiv a fost însă amânat din cauza unei constatări de ultim moment. De-abia în ceasul al 12-lea a fost măsurat tomograful comandat pentru spital. Avea 1,85 metri lungime şi 95 de centimetri lăţime! Prea mare, prin comparaţie cu uşa cabinetului în care trebuia instalat.

87 de centimetri. Atât măsoara ușa Ambulatoriului de la Corabia. Tomograful ar fi trebuit amplasat la etajul 1, iar pentru acest lucru, două uși ar fi trebuit scoase, cu tot cu toc, iar pereţii cabinetului ar fi trebuit dărâmaţi pentru a construi alții în loc prin care să nu pătrundă radiațiile. Cum acest lucru ar fi fost foarte complicat, autoritățile au preferat să reconfigureze un spațiu de la subsolul clădirii.

Nici noul plan nu pare simplu. Ușa va trebui înlocuită cu una plumbuită, pentru a preveni emisiile de radiații.

Directorul spitalului spune că autorităţile locale ar fi trebuit să dea toate datele proiectanţilor.

Toate aceste cheltuieli ar fi intrat pe proiect și nu ar fi trebuit suportate din banii Consiliului Local”, a declarat Cristian Filip, managerul Spitalul Orășenesc Corabia.

Nu pot să vă dau un preț exact, dar cred că în jur de 100-150 de milioane”, spune Dan Olteanu, purtătorul de cuvânt al Primăriei Corabia.

În timp ce tomograful de la Corabia va sta nefolosit cel puţin jumătate de an, la nici 50 de kilometri distanţă, la Spitalul din Caracal, sunt medici specializaţi în radiologie, dar care n-au la dispoziţie un astfel de dispozitiv. Ei ar putea fi detaşaţi la Corabia, imediat ce se va găsi o soluţie pentru tomograful de acolo.

Reabilitarea ambulatoriului din Corabia s-a făcut cu fonduri europene şi a costat 5,5 milioane de euro.

Ad

Exit mobile version