spot_img
marți, 13 ianuarie, 2026
-3.9 C
București

VIDEO: Student exmatriculat pentru că s-a plâns Ministerului Educaţiei de condiţiile din facultate

Conducerea Universităţii de Arhitectură din Bucureşti l-a exmatriculat pe Dragoş Alecsandru, un student de anul V care a iniţiat o plângere către Ministerul Educaţiei, privind condiţiile improprii de învăţământ,. transmit Știrile TVR. Scrisoarea lui a fost semnată şi de alţi 700 de studenţi. Senatul universităţii l-a sancţionat însă pe iniţiator pe motiv că nu s-a adresat mai întâi conducerii Universităţii. Studentul se judecă acum cu foştii săi profesori.

Scrisoarea lui Dragoş Alecsandru se întinde pe aproape 20 de pagini. Studenţii se plâng de programul încărcat de 11-12 ore pe zi, de lipsa locurilor în sălile de atelier dar şi de faptul că multe dintre cursuri sunt vechi, din anii 80, şi nimeni nu le actualizează. Scrisoarea a circulat luni de zile printre studenţi, pe grupuri de socializare. Organizaţia de studenţi din Arhitectură s-a dezis însă de acest demers, aşa că documentul a ajuns la Ministerul Educaţiei. Sute de studenţi au semnat însă în clar scrisoarea. Apoi Dragoş a primit vestea.Unul dintre argumentele conducerii universităţii este că 18 studenţi dintre cei peste 700 care au iscălit scrisoarea nu ar fi ştiut ce semnează.

Hot this week

Topics

Mai mult

    Americanii testează dispozitivul sindromului Havana

    Departamentul Apărării al SUA a petrecut peste un an...

    Banii dați in secret de Cehia Ucrainei

    Fostul guvern ceh, condus de Petr Fiala, a alocat...

    LOVITURĂ PENTRU ZELENSKI: Deputații au refuzat un ministru

    Deputații ucraineni nu au aprobat astăzi numirea ministrului Apărării,...

    Trump supărat pe procurorul general

    Președintele american Donald Trump a criticat-o în repetate rânduri...

    Senator PNL de Hunedoara pe loc albastru la mall

    Știți ce înseamnă un loc albastru într-o parcare de...

    Sancțiunile americane pentru comerțul cu Iranul lovesc India

    India va fi obligată să își reconsidere politica comercială...

    Articole relationate

    Categorii populare