Senatorul american Rand Paul, care a participat la Convenţia Partidului Republican pentru desemnarea lui Donald Trump drept candidat pentru un nou mandat de preşedinte al SUA, a spus vineri că a fost atacat de „o mulţime furioasă” de peste 100 de persoane în apropiere de Casa Albă, unde a avut loc evenimentul, şi că a avut nevoie să fie salvat de poliţie, potrivit Reuters și Agerpres.
„Tocmai am fost atacat de o mulţime furioasă de peste 100 (de persoane), nu departe de Casa Albă. Mulţumesc Departamentului de Poliţie din Washington pentru că ne-a salvat la propriu vieţile în faţa unei mulţimi nebune”, a scris senatorul republican pe Twitter.
În filmuleţe care circulă pe reţelele de socializare şi care nu au putut fi verificate de Reuters, se vede cum senatorul şi soţia sa Kelly merg pe stradă în timp ce o mulţime de oameni se adună în jurul lor, strigând şi împingând poliţiştii care încercau să protejeze cuplul.
Poliţiştii sunt auziţi cum cer mulţimii să dea înapoi, în timp ce îl escortau pe senator spre hotelul său.