Cum explici comunismul unui tânăr de 23 de ani?, o dezbatere la Digi 24 moderată de Luca Niculescu cu participarea lui Andrei Pleşu, Gabriel Liiceanu şi Horia Roman Patapievici.
INREGISTRAREA INTEGRALĂ A EMISIUNII
Cea mai mare cursă din istoria omenirii. Este definiţia dată comunismului de filosoful Gabriel Liiceanu, într-o discuţie, în premieră, la Digi24, cu Andrei Pleşu şi Horia-Roman Patapievici. La 25 de ani de la Revoluţie, încă mai există zvâcniri ale comunismului, spun cei trei scriitori, şi asta pentru că românii nu au reuşit să înţeleagă ce a însemnat, de fapt, regimul totalitar sub care au trăit patru decenii, spune Digi 24.
În volumul „O idee care ne suceşte minţile”, scriitorii Gabriel Liiceanu, Andrei Pleşu şi Horia Roman Patapievici încearcă să explice, la 25 de ani de la căderea comunismului, răul care a stat la baza unui sistem politic aparent ideal.
Gabriel Liiceanu: „Cum să explici că oroarea e oroare? Cei care l-au trăit nu vor să își mai aducă aminte. Cei care nu l-au trăit, occidentalii, li s-ar rapi odată cu comunismul ideea că ar putea realiza prefecțiunea aici, pe pământ”.
Andrei Pleşu: „Comunismul are defectul că scoate ce e mai rău în oameni și pune în lucru acest rău latent în oricare dintre noi”
Horia-Roman Patapievici: „Nu are nicio legătură cu egalitate, libertate, fraternitate. Cine invocă aceste idealuri pentru a justifica construcția statală comunistă comite un fals flagrant”.
Meteahna societăţii româneşti este că nu conştientizează gravitatea regimului comunist, care a distrus reperele şi destinul românilor, explică Horia-Roman Patapievici.
Horia-Roman Patapievici: „Oameni transformați în cadavru în fiecare minut și nu o singură dată un singur minut, ci minut de minut, oră de oră, zi de zi, timp de 60 de ani, fără întrerupere. Asta a facut comunismul.
Andrei Pleşu: „Eu zic că locul unde supraviețuiește comunismul e nostalgia comunismului”.
Gabriel Liiceanu: „Apropo de această asimetrie a memoriei, ideea că exista o votcă cu numele Stalin, pe care oamenii o beau cu conștiința împăcată, e din punct de vedere a clarității morale o monstruozitate”.
Provocat să explice unui tânăr care nu a trăit experienţa comunismului ce au însemnat acele vremuri, Andrei Pleşu evocă o închisoare: „O pușcărie e foarte bine așezată, adică sunt ore fixe de trezire, ore fixe de masă, meniu clar, adăpost garantat, securitate garantată. Prin urmare, sigur că atunci când ieși de acolo te simți puțin depășit. Trebuie să îți faci rost singur de mâncare, de adăpost, trebuie să te ocupi. Acolo se ocupă alții. Tu ești doar cu suferința”
