VIDEO/Nou drum județean asfaltat în Mehedinți: Rogova-Livezile

Astăzi s-a turnat primul strat de asfalt pe un sens de mers al drumului județean 562A, de-a lungul comunei Rogova, către comuna Livezile, investiția fiind realizată de Consiliul Județean Mehedinți.Președintele Consiliului Județean Mehedinți, Aladin Georgescu, a mers astăzi, 15 iulie 2021, la fața locului împreună cu primarul Costel Vamvu, reprezentanții constructorului, dirigintele de șantier și colegii din cadrul Direcției Tehnice a Consiliului Județean Mehedinți, care gestionează această investiție.

În cursul zilei de mâine se va turna primul strat și pe cel de-al doilea sens de mers. Se vor realiza legăturile cu drumurile laterale (10), racordurile la proprietăți (75), se vor decolmata șanțurile, se vor realiza marcaje longitudinale și se vor monta indicatoare de circulație.

“Este o lucrare pe care o realizăm în interesul locuitorilor din comuna Rogova, dar și al celor care circulă către Livezile, până în DN6. De acum zona se va traversa pe un drum complet asfaltat.Continuăm să modernizăm drumurile județene din Mehedinți!”, a declarat președintele Consiliului Județean Mehedinți, Aladin Georgescu.

Hot this week

Topics

Mai mult

    Banii din PNRR au dus la o ușoară creștere economică

    Economia României va înregistra o recesiune ușoară pe ansamblul...

    Merz ii cere lui Trump să nu facă surprize Ucrainei la întâlnirea cu Putin din China

    Cancelarul german Friedrich Merz i-a cerut astăzi președintelui american...

    Judecătoarea Adriana Stoicescu: Cred că ironia încă e legală

    de Adriana Stoicescu, judecător Bun. Lucrurile stau asa: Daca a fost limbaj...

    Pe cine vrea Trump șef al Nvidia

    În urma demisiei lui Jensen Huang, o singură persoană...

    Firea: Măsuri concrete și finanțare europeană pentru sănătatea femeilor

    Măsuri concrete și finanțare europeană pentru sănătatea femeilor, la...

    Vučić acuză că serviciile secrete străine au preluat „securitatea si apărarea”: Vor să dezintegreze Serbia

    Liderul listei „Aleksandar Vučić - Serbia Unită”, Aleksandar Vučić,...

    Articole relationate

    Categorii populare