spot_img
-0.6 C
București
luni, decembrie 23, 2024
AcasăDezvaluiriVIDEO/ Nicușor Constantinescu, dezvăluiri din pușcărie despre PSD, DNA și SRI

VIDEO/ Nicușor Constantinescu, dezvăluiri din pușcărie despre PSD, DNA și SRI

-

Nicuşor Constantinescu, unul dintre baronii locali care au ajuns să înfunde puşcăria în România, rupe tăcerea. Fostul preşedinte al Consilului Judeţean Constanţa, condamndat definitiv la 5 ani de închisoare pentru abuz în serviciu în dosarul Centrului Militar Zonal Constanţa, şi la alţi 15 ani, tot pentru abuz în serviciu, dar în primă instanţă, într-un alt dosar de corupţie, a acordat un interviu maraton jurnalistului România TV Victor Ciutacu, în care dezvăluie şi cum a ajuns să fie „deţinut politic”, şi ce ordine din partea „binomului” nu a vrut să execute, dar şi de ce îl consideră pe fostul preşedinte al PSD Victor Ponta unul dintre vinovaţii pentru crearea „Sistemului” care a ajuns să controleze justiţia.

- Reclama -

Nicuşor Constantinescu este încarcerat în prezent la Penitenciarul Rahova şi are pe rol 10 dosare penale, în toate fiind acuzat de abuz în serviciu. „Anul trecut am făcut 6500 de kilometri între penitenciare. Am 10 dosare pentru asa-zisa infracţiune de abuz în serviciu (…) şi din păcate ele privesc o infracţiune care a fost dezincriminată în 15 iunie 2007 la ridicarea excepţiei de neconstituţionalitate de către mine. Deci eu sunt unul dintre autorii principali ai acestei excepţii admise de CCR şi nu beneficiez de prevederile acestei decizii deoarece atât procurorii DNA, cât şi instanţele din Constanţa şi din Bucureşti, cele care fac parte din campul tactic al SRI, nu doresc să aplice obligativitatea deciziilor CCR”, a punctat Constantinescu.

- Advertisement -

Condamnat definitiv la 5 ani de închisoare în dosarul subfinanţării Centrului Militar Zonal Constanţa, pentru abuz în serviciu în formă continuată, Nicuşor Constantinescu a fost încarcerat pe rând la Penitenciarul Jilava, la spitalul Penitenciarului Jilava, la Penitenciarul Poarta Alba, la spitalul Penitenciarului Poarta Alba, la Penitenciarul Slobozia, la spitalul Penitenciarului Rahova şi la Penitenciarul Rahova. Fostul preşedinte al CJ Constanţa spune că a fost condamnat abuziv şi că „aşa zisul abuz în serviciu” a fost de fapt o cotnravenţie. „Nu numai avocata mea, ci toţi oamenii care au văzut acel dosar, probele şi rechizitoriul, toţi au spus că este o contrvenţie. Nu e nevoie de foarte multă experienţă ca să vezi că legea asta 446 vorbeşte despre plata cu întârziere a unor cheltuieli aferente centrelor militare zonale. Sunt acuzat că s-au plătit cu întârziere nişte facturi de telefon, de cablu şi de utilităţi şi că nu am asigurat paza unei unităţi militare înarmate, dacă aţi mai auzit aşa ceva. Că nu aş fi asigurat paza… Eu trebuia să păzesc o unitate militară, să angajez bodyguarzi cu spray lacrimogen să îi păzească pe cei cu armament în dotare… Asta e perturbarea valorilor sociale din judeţul Constanţa în viziunea procurorilor DNA şi a judecătorilor care m-au condamnat”, a povestit Nicuşor Constantinescu într-un interviu acordat jurnalistului România TV Victor Ciutacu.

- Advertisement -

Nicuşor Constantinescu mai are o condamnare pentru abuz în serviciu, pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti, de 15 ani de închisoare, în procesul de corupţie în care fostul preşedinte al Consiliului Judeţean Constanţa a fost judecat alături de Regia de Drumuri şi Poduri Constanţa şi de alţi şefi din CJ Constanţa în legătură cu un prejudiciu de peste 30 de milioane de lei în dauna CJ şi de peste 1 milion de lei în dauna statului român.

„Acolo dna judecator Trancă, cea care a judecat-o pe vestita doamnă Rarinca, a dat 15 ani. Mă gândeam să îi întreb pe judecători că, dacă o lovesc pe doamna judecătoare cu maşina, probabil luam 8 ani de puşcărie pentru omucidere. Acolo sunt mai multe proiecte care privesc programul perdelelor forestiere din Constanţa, locuinţele medicilor, am cumpărat 25 de apartamente să aduc medici din Germania să nu mai moară cu zile cetăţenii judeţului Constanţa, pe lângă programul de reabilitare a Spitalului Judeţean Constanţa, am adus medici, aceşti medici au trebuit să locuiască undeva, am cumpărat 25 de apartamente care sunt şi astăzi în proprietatea CJ Constanţa, fapt pentru care am fost condamnat 15 ani. A fost licitatie publică, eu nu sunt trimis în judecată privind OUG 34 pe licitaţie în niciunul dintre dosare. Aici este paradoxul:nicăieri nu se scrie că am furat vreun leu sau un euro. Sunt acuzat că aş fi cheltuit nelegal şi inoportun banii”, a punctat Constantinescu.

Nicuşor Constantinescu a explicat că se consideră deţinut politic şi o victimă a „binomului” SRI – DNA.

„Eu sunt deţinut politic; şi numai eu. Detinuti politici sunt toti cei inchisi in Romania si care au participat la competitiile democratice din Romania. Toti sunt detinuti politici, inclusiv oamenii de afaceri din Romania care ar fi finantat competitiile politice. Eu sunt de acord ca e bine sa faci pe avocatul diavolului, dar trebuie sa si dovediti. Din pacate in Romania marea majoritate sunt nedovediti. Eu, ca presedinte CJ Constanta, am fost inlaturat din a mai candida în 2016 prin aceste actiuni politice. A fost o executie politica 100%, ordonată de binom, de sistem. Parţial a fost cu voia lui Băsescu, apoi cu a celor care au preluat”, a subliniat Constantinescu, apreciind că a devenit o ţintă pentru „binom” pentru că avea o putere prea mare în Constanţa în faţa oricărui contracandidat, la fel ca fostul primar Radu Mazăre, dar şi pentru că nu a executat ordine: „Dau un singur exemplu. Portul Constanţa este 70% din vama României, trece prin Vama Constanţa. Toata activitatea de export este pe acolo. De exemplu, toata tevatura cu taxele şi impozitele pe drumurile judeţene pe care le-a pus CJ să repare ce au distrus maşinile din România era un subiect care a deranjat firmele de transport care ies şi intră din portul Constanţa în fiecare zi. S-au facut presiuni sa anulez aceste taxe, de exemplu, si eu am refuzat. Am spus ca nu este corect. Presiunile au fost făcute de reprezentantii binomului. Mi s-a transmis politicos ca este o taxa care nu este bine sa se ia agentului economic care este prieten cu securistii direct si care castiga bani grei din aceasta activitate”.

Atac la Victor Ponta: S-a crezut stăpânul inelelor pentru că a făcut pact cu Kovesi. Ne-a mitraliat

Nicuşor Constantinescu are o mulţime de reproşuri pentru Victor Ponta, fost preşedinte al PSD şi prim ministru.

„Sunt mai multe componente pe care ar trebui sa si le asume Ponta, pentru ca s-au intamplat cand era ministru. Îl consider nu numai vinovat, ci responsabil si imi pare rau si regret ca in 2010 Constanta i-a dat 76 de voturi cu care a ajuns presedinte PSD in fata celorlalti care au candidat. (…) Nu spunea Ghita public si marturisea ca la K1 si k2 si T14 se intalneau si stabileau cine e executat in Romania? Cine e autorul amendamentului Ponta in PSD? Ponta. Pentru ca era stapanul inelelor pentru ca facusera pactul de coabitare cu Kovesi, stiau ca lor nu li se poate face niciun dosar pentru ca ei comandau dosarele. In mai mult de jumatate dintre judete Kovesi si Ponta au numit procurori sefi. Ia verificati in judetele unde au fost eliminati liderii PSD importanti cine sunt sefii DNA. Verificati la Arges, unde fostul presedinte Nicolescu a fost executat, verificati si la Pitesti, si la Iasi unde Nechita a fost executat. Nu numai ce s-a vazut la Prahova, cu Negulescu; Ponta s-a lovit de groapa sapata altora la Negulescu”.

 

- Advertisement -
spot_img
spot_img
- Advertisment -spot_img
spot_img