Home Dezvaluiri VIDEO/ Ministrul Justiției a încălcat legea rutieră: CE SPUNE TUDOREL TOADER

VIDEO/ Ministrul Justiției a încălcat legea rutieră: CE SPUNE TUDOREL TOADER

0

Protestarii prezenți în fața Palatului Victoria l-au filmat pe ministrul Justiției în timp ce încalcă legea. Tudorel Toader a plecat în mare viteză de la guvern și a trecut cu mașina pe linie continuă, faptă pedepsită de legislația rutieră cu suspendarea permisului de conducere, transmite B1.

Ministrul şi maşina din faţa au aşteptat să se oprească fluxul de maşini la semafor, apoi au traversat Piaţa Victoriei de-a dreptul, fără să urmeze liniile de marcaţie. Tudorel Toader a trecut peste linia continuă şi peste spaţiul din centrul pieţei,unde se strâng protestatarii, şi s-a oprit direct la primul semafor, unde a aşteptat să se facă verde pentru a-şi continua drumul.

Filmarea a fost realizată de un grup de protestatari din piaţă şi postată pe Facebook, cu un scurt text:

„Noi ne intrebam cum face domnul Tudorel Toader justitie daca el este primul care nu respecta legile.Linie continua domnule ministru, noi am fost amendati cu 1.700 lei pentru incalcari repetate ale liniei continue.Dumneavoastra cu cat ati fost penalizat?”, au comentat cei care postat video pe pagina Facebook Evoluție În Instituție.

UPDATE: Ministrul Justiției, Tudorel Toader, a admis joi, într-o declarație acordată AGERPRES, că în urmă cu două zile nu a respectat marcajul stradal când a plecat cu mașina de la sediul Guvernului și a subliniat că nu a fost vorba despre o acțiune intenționată, fiind generată de necunoașterea zonei.

„Am ieșit din sediul Guvernului, la volanul autoturismului. Era prima mea ieșire din curtea Guvernului. M-am uitat la sensul giratoriu ca să o iau la stânga spre Catargiu, am văzut cedează trecerea și nu am văzut linia continuă de jos. Când am văzut linia continuă deja o călcasem (…) și atunci aveam fie de continuat, fie de dat înapoi. Am stat la semafor, am luat-o la stânga pe Catargiu și ce pot să vă spun e faptul că, în mod sigur, nu a fost vorba de un gest de sfidare, de încălcare a regulii. Am văzut cu întârziere, după ce trecusem, linia continuă. Probabil, sunt camere de luat vederi, voi primi o amendă”, a explicat ministrul Justiției.

Tudorel Toader a admis că a fost o greșeală, dar nu un gest intenționat.

„Categoric (a fost greșeală — n.r.), din moment ce spun că am văzut linia după ce o încălcasem deja și din moment ce am spus că nu este vorba de o atitudine de încălcare, de sfidare a regulilor de circulație”, a adăugat el.

Ad

Exit mobile version