VIDEO: Emil Hurezeanu: Ridzi o victimă colaterală, dar sunt prea multe cătușe, se pedepsește cu o voluptate suspectă, mai ales în faza mediatică

Monica Iacob Ridzi este o victimă colaterală a regimului băsescian, este părerea jurnalistului Emil Hurezeanu, care a precizat că dincolo de gravitatea faptelor, atunci când e vorba de mame, ar trebui să ne gândim și la dimensiunea umană, transmite Digi 24.
„Doamna Ridzi asumă răspunderea propriilor fapte, chiar dacă e victimă colaterală în mod ontologic, dar a acceptat să asume și o formă de vinovăție. Asumând toate acele afaceri legate de ministerul pe care îl conducea. Văd că sunt multe opinii și intransigente, fără milă, ochii închiși, o mie de joarde la fund, dacă așa cere legea. Sunt și lamentații solidare cu doamna Ridzi. Cred că orice sistem de justiție trebuie să își păstreze dimensiunea umanistă și din cauza asta această persoană care a născut copii bolnavi, pentru că se afla în cercetare penală, supusă unor traume care țineau de condiția de cercetat penal, cred că ar trebui să se țina cont și de asta”, a spus jurnalistul Emil Hurezeanu la Digi24.
Acesta a atras atenția asupra așa-zisului spectacol de dinaintea arestării, care ar trebui limitat urmând exemplul altor țări din Europa.
„Prea multe cătușe, mai ales că, scuzați cacofonia, cătușele se transformă prin blurarea imaginii într-un fel de manșon inutil. Crede cineva că acești oameni vor să scape? Statul acesta nu construiește închisori civilizate, nu asigură o viață politică transparentă și civilizată, pedepsește cu o voluptate suspectă, mai ales în faza mediatică. Acest ceremonial spectacular al înfățisării înaintea arestării preventive în fața procurorilor neînduplecați cu aruncarea buzduganelor, stenogramelor către publiciștii și gazetele apropiate puterii nu fac parte din justiția democrată modernă! Există țări, ca Italia, dar și Franța, în care plimbarea cu cătușe la televizor nu mai este admisă. Ar trebui să ne gândim, mai ales când e vorba de femei, mai ales când e vorba de mame, dincolo de gravitatea faptelor, și la dimensiunea umană a justiției care face o discriminare pozitivă când e vorba de femei mame, care au copii rămași singuri acasă. Suntem tentați să devenim extremiști și nu e cazul”, a declarat jurnalistul Emil Hurezeanu la Digi24.(Radu Pricop)

Hot this week

Topics

Mai mult

    Jaful secolului de la Cadastru și sumele cheltuite de SRI, STS și DNSC pe cybersecurity

    România trece printr-o situaţie fără precedent: de aproape două...

    Biden jr: Guvernul Statelor Unite este controlat de „mafia homosexuală” a republicanilor

    Guvernul Statelor Unite este controlat de „mafia homosexuală” a republicanilor,...

    Fostă purtătoare de cuvânt a lui Zelenski: Suferim pierderi uriașe

    Ucraina suferă pierderi uriașe din cauza escaladării conflictului, a...

    Feribotul intre România și Serbia de la Moldova Nouă funcționează din nou și oferă si excursii de grup

    După suspendarea temporară a traversărilor din primăvară, feribotul Baziaș...

    Articole relationate

    Categorii populare