VIDEO: Emil Hurezeanu: America face primul pas spre o redeschidere a dialogului cu Rusia

Jurnalistul Emil Hurezeanu a comentat la Digi24 întâlnirea dintre secretarul de Stat John Kerry şi ministrul rus de Externe Serghei Lavrov. „America face primul pas spre o redeschidere a dialogului cu Rusia”, este părerea jurnalistului.

Pentru prima oară de la declanşarea crizei din estul Ucrainei, un înalt oficial american a făcut o vizită în Rusia. Secretarul de Stat John Kerry a discutat astăzi cu preşedintele Vladimir Putin şi cu ministrul rus de Externe Serghei Lavrov.

De altfel, în conferinţa de astăzi Serghei Lavrov a afirmat că SUA şi Rusia trebuie să rezolve conflictul din Ucraina pe cale diplomatică.  „E o surpriză pentru noi. Pentru marile puteri e probabil efectul unor discuţii pregătitoare, al unor exerciţii în timp de diplomaţie de culise, care iată că au şi un rezultat.  Asistăm probabil la desfăşurarea unor secvenţe spre o posibilă pace, spre un posibil acord care să depăşească Minsk II în ce priveşte Ucraina, relaţiile ruso-ucrainene şi prin consecinţă şi cu ceilalţi”, a comentat jurnalistul Emil Hurezeanu la Digi24.

„Până acum nu au discutat despre asta. Nu uitaţi că SUA s-au abţinut să participe la acest dialog, care a fost Minsk I, Minsk II. Americanii au fost mai degrabă eluzivi, retraşi. Exista o postură fermă, apăsată a republicanilor în congres, care vroiau să livreze arme letale defensive ucrainenilor. Germanii, alţi parteneri occidentali, s-au opus, administraţia Obama, de asemenea, s-a opus. De fapt, aceste arme letale defensive pentru ucraineni sunt mai ales pentru republicani o armă cu efect prematur, letală, sau dacă nu letală, ofensivă anti-Obama. Şi lucrurile au rămas aşa. Iată că acum, când America face primul pas spre o redeschidere a dialogului cu Rusia, prin miniştrii de externe, anunţă şi metodele acestei posibilităţi de revenire la normalitate. Metoda diplomatică. E pentru prima oară când se vorbeşte despre asta în mod explicit. Până acum nu au fost excluse metodele de sancţionare economică, eventual militară, de îngheţare a relaţiilor diplomatice”, a declarat jurnalistul Emil Hurezeanu la Digi24.

Cât despre folosirea armelor nucleare, Emil Hurezeanu a spus că acestea nu au fost invocate niciodată de oamenii politici. „Armele nucleare au fost invocate de militari, de strategi. În analiza situaţiei nu s-a putut exclude folosirea armelor nucleare. De fiecare dată, când apare un astfel de conflict, unde sunt implicaţi actori cu capacităţi cu potenţial nuclear se vorbeşte şi despre asta. Liderii politici n-au vorbit despre folosirea armei nucleare. E adevărat ruşii, prin ofiţerii lor, şeful Marelui Stat Major, au făcut aluzii”, a mai spus Emil Hurezeanu la Digi24.

Hot this week

Topics

Mai mult

    Iranul a folosit pentru atacarea Qatar Energy rachete sofisticate care evită sistemul Patriot

    În atacurile asupra instalațiilor de producție ale Qatar Energy...

    Iranul susține că are arme surpriză

    Iranul a trecut de la o strategie defensivă la...

    Războiul cu Iranul a paralizat piața americană de petrol și gaze

    Războiul SUA cu Iranul a dus la oprirea tranzacțiilor...

    Rusia: Acțiunea militară împotriva Iranului unește populația țării în jurul conducerii sale

    Acțiunea militară împotriva Iranului unește populația țării în jurul...

    America îi lasă pe iranieni să facă 14 miliarde dolari

    Relaxarea sancțiunilor SUA asupra petrolului iranian permite Republicii Islamice...

    Cei 14 ași ai Rusiei din războiul din Iran

    De ce este considerată Rusia principalul învingător în războiul...

    Articole relationate

    Categorii populare