Aşa se negociază preşedinţia unui consiliu judeţean în România anului 2016. Este o frântură din discuţia purtată de consilierul PSD Victor Neagu cu o colegă din CJ Ilfov, în timpul uneia dintre pauzele de consultări.Pauze au fost cerute des de social-democraţi, în speranţa că vor reuşi să răstoarne majoritatea fragilă formată de PNL şi PMP.
Imagini Digi 24:
Şedinţa a fost condusă de decanul de vârstă, consilierul PSD, Victor Neagu.
„Victor Neagu: Cu doamna aţi vorbit?
Consilieră: Îi tot zic. Ce să facă. E căpiată.
Victor Neagu: Probabil că dânsei i-a spus Pandele că, gata câştigăm. Ce dracu să câştigăm, nu vedeţi? Acum realitatea e că practic vorbim numai ca să facem gălăgie, dar doamnă, hai să fim realişti. Au unul în plus, au asul în mână. Prefectul a spus: Domnule, nu semna! Ca să obţineţi amânare, să puteţi face ceva. Dacă tâmpitul ăla a venit de la …
Consilier: Până când?
Victor Neagu: Până cedează nervii lor. Dacă noi plecăm, ăştia imediat se validează”
Până la urmă, după opt ore de negocieri, liberalul Marian Petrache a câştigat mandatul de preşedinte. A fost a treia şedinţă a consiliului din Ilfov, după alte două suspendate din lipsă de cvorum.
Marian Petrache (PNL) a obținut 18 voturi pentru, iar contracandidatul său la această funcție — Nicolae Nasta (ALDE) — 15.
În cadrul aceleiași ședințe au fost aleși ca vicepreședinți ai CJ Ilfov — Rizia Tudorache (PMP) și Petre Popeangă (PMP).
„A fost un scor relativ strâns și probabil că s-a urmărit un blocaj pe procedură, în încercarea de a fi balotaj”, a declarat Marian Petrache.
El a spus că va continua lucrările începute.
„Urmează continuarea lucrărilor pe care le-am început, adică avem două drumuri județene urgent de făcut, pe bani europeni, avem laserul de la Măgurele, avem intermodalul de la Moara Vlăsiei, (…) avem de finalizat procesul de la Spitalul Județean Ilfov. După părerea mea, va fi cel mai greu mandat al CJ Ilfov”, a precizat Petrache.
Întrebat de ce și-a dorit șefia CJ Ilfov, el a spus că ar fi regretat să nu continue ceea ce a început.