spot_img
duminică, 1 martie, 2026
0 C
București

VIDEO: Dineu pentru nepotul Regelui Mihai, Principele Nicolae la împlinirea a 30 de ani: DISCOTECĂ LA PALATUL ELISABETA CU FIICA LUI KUSTURICA

O petrecere princiară a avut loc miercuri seară, la Palatul Elisabeta, Principesa Margareta şi Principele Radu au oferit un dineu în onoarea aniversării zilei de naştere a principelui Nicolae, care împlineşte 30 de ani, transmit Știrile TVR. Pentru prima dată în istoria Palatului Elisabeta, Regele Mihai i-a dat permisiunea nepotului său să organizeze o discotecă de ziua sa de naștere.

Evenimentul a început la ora 19:00 şi a avut numeroşi invitaţi: 30 de foşti colegi de liceu şi de facultate din Londra, pe Principele Alexandru al Serbiei împreună cu logdnica sa, Dunia Kusturica, fiica regizorului Emir Kusturica şi mulţi alţii.

Românii l-au văzut prima oară pe Principele Nicolae în 1992, de Paşte, când Regelui Mihai i s-a permis să se întoarcă pentru trei zile acasă. Nicolae avea atunci şapte ani. A apărut în balcon alături de Majestatea Sa, cucerit de români. Istoricul Filip Iorga scrie în volumul biografic al nepotului regelui că micuţului de 7 ani i-a plăcut atât de mult în România, încât la plecare, pe aeroport a plâns. TVR oferă aceste imagini care au surprins momentul, în exclusivitate.

Pasionat de masini, rafting şi sporturi extreme, Principele Nicolae este implicat în mai multe campanii, de mediu, pentru susţinerea sportului sau a lecturii. Periodic merge la Tîrgu Mureş, unde ajută copiii cu dizabilităţi. Oraşul preferat al nepotului Regelui este Sibiul.

37 dintre invitaţii săi vor descoperi şi ei istoria, cultura, arhitectura, ospitalitatea și tradițiile României într-o călătorie de câteva zile prin mai multe oraşe.

Nepotul regelui este al treilea în linia succesorală la Coroana României. S-a mutat definitiv în România în urmă cu trei ani. De atunci învaţă intensiv limba română.

Principele Nicolae a urmat Colegiul Royal Holloway din Londra, în management. În 2004, Principele a fost lider asistent al unei expediții în Africa de Sud, Namibia, Botswana, Zimbabwe si Madagascar. A locuit pentru patru luni în Kenya, unde a antrenat trupele Armatei Britanice în Rafting.

În aprilie va pleca într-un turneu pe bicicletă de la Sighetul Marmaţiei până la Constanţa pentru a promova sportul şi lectura în rândul tinerilor.

REPORTAJ VIDEO ȘTIRILE TVR

Hot this week

Topics

Mai mult

    Și un fost președinte iranian, ucis in atacurile americano-israeliene

    Fostul președinte iranian Mahmoud Ahmadinejad a fost ucis într-un...

    Iran: Strâmtoarea Hormuz rămâne deschisă petrolierelor

    Strâmtoarea Hormuz rămâne deschisă petrolierelor, a declarat generalul Mohsen...

    SUA: Dacă nu atacam Iranul, ne atacau ei

    Administrația președintelui american Donald Trump a justificat sâmbătă atacul...

    Ambasadorul rus la ONU: Războiul din Iran se va extinde „mult dincolo de Orientul Mijlociu”

    Agresiunea împotriva Iranului amenință să se extindă mult dincolo...

    Cât vor dura bombardamentele americane-israeliene in Iran

    O operațiune militară comună americano-israeliană în Orientul Mijlociu prevede...

    Articole relationate

    Categorii populare