VIDEO: Deputatul USR care a mâncat din gunoaie, UN NOU SCANDAL

Toate acestea, după ce deputatul USR Adrian Dohotaru a postat pe pagina sa personală de Facebook un filmuleț de două minute în care alesul clujenilor stă pe mijlocul unei căi ferate, cu spatele la un tunel din care, în orice moment, ar fi putut veni trenul. Gestul de inconștiență al deputatului ar fi putut trece neobservat, ca un simplu gest de inconștiență, dacă acesta nu s-ar fi filmat și cu copilul său minor în spate. Distanța între tunel și locul unde s-a filmat deputatul (chiar pe mijlocul liniei) a fost una care i-ar fi permis să se retragă de pe calea ferată în cazul în care un tren ar fi apărut intempestiv, însă riscul era totuși prezent și evident.  Deputatul s-a filmat în zona Vadu Crișului, lângă Șuncuiuș, pe o linie de cale ferată care face legătura între tot vestul și estul țării și Oradea, și nu pe o linie părăsită, mai scrie GdC.

DGASPC Cluj prin directorul general Daniel Tămaș a comunicat faptul că deputatul va fi contactat de către specialiștii de la Protecția Copilului pentru a fi consiliat în vederea evitării expunerii copilului său la situații de risc și pentru a i se aduce la cunoștință prevederile legale privind obligațiile sale ca părinte responsabil față de copilul său.

Hot this week

Topics

Mai mult

    Trump l-a demis pe procurorul general din cauză că nu a făcut dosare adversarilor săi politici

    Președintele Statelor Unite ale Americii, Donald Trump, a confirmat...

    Guvernul german s-a prăbușit la încredere: 15%

    Sprijinul pentru guvernul cancelarului german Friedrich Merz a scăzut...

    Ponderea țărilor BRICS în PIB-ul global a depășit 40%

    Ponderea țărilor BRICS în PIB-ul global a depășit 40%,...

    Administrația Trump va impune tarife de 100% la importul pentru anumite medicamente

    Administrația președintelui Statelor Unite ale Americii, Donald Trump, se...

    Transportul de containere din China către Europa a crescut cu 40% în ultimele săptămâni

    Transportul de containere din China către Europa a crescut...

    Ucraina mai are bani doar pentru încă 2 săptămâni

    Ucraina mai are bani doar pentru încă două săptămâni,...

    Șeful CJ Caraș Severin: 3 vești bune

    Trei vești bune!, anunță șeful PSD si al CJ...

    Articole relationate

    Categorii populare