Home highlight VIDEO/ Cătălin Predoiu: DNA poate cere acum arestarea lui Șova

VIDEO/ Cătălin Predoiu: DNA poate cere acum arestarea lui Șova

0

Propunerea PNL pentru postul de premier, Cătălin Predoiu, fost ministru al Justiției, a declarat miercuri seară la Gândul că DNA poate propune judecătorilor arestarea senatorului DNA, Dan Șova.

Plecând de la această împrejurare (n.n. votul Senatului în cazul Șova) și de la prevederile Constituției, care spun că orice decizie a Curții Constituționale este obligatorie, eu nu văd de ce Parchetul nu ar face o cerere directă către instanța penală să se aplice măsura pe care dânșii o consideră aplicabilă potrivit probelor din dosar; iar instanța penală să citească Constituția care spune că deciziile Curții Constituționale sunt obligatorii, să citească decizia Curții Constituționale care spune clar că domnul Șova în acel moment (n.n. după votul din Senat) nu avea imunitate, să constate lipsa imunității și să aplice sau nu măsura, a declarat Predoiu.

Claudiu Pândaru: „Deci ceea ce spuneți dumneavoastră este că Parchetul, în opinia dumneavoastră, DNA-ul, poate cere reținerea domnului Șova și din punct de vedere constituțional, legal?”

Predoiu: Eu emit un raționament juridic

Ad

Exit mobile version