Un băiat de opt ani, Ahmed, care a fost interogat de poliţia franceză pentru susţinerea terorismului, a povestit într-o înregistrare video versiunea sa asupra faptelor petrecute la şcoală, precizând că a fost pedepsit, privat de insulină şi acuzat că vrea să omoare oameni, relatează 20minutes.fr, transmite Mediafax.
Potrivit profesorului său, băiatul în vârstă de opt ani a declarat, la 8 ianuarie, după atacul terorist de la redacţia Charlie Hebdo, „eu nu sunt Charlie, eu sunt cu teroriştii”. Copilul confirmă această afirmaţie în înregistrarea video postată de Colectivul împotriva islamofobiei în Franţa (CCIF) pe Youtube Islamotion, însă versiunea sa privind restul evenimentelor diferă de cea a directorului şcolii. „Profesorul ne-a vorbit despre cei 12 morţi şi ne-a spus: Sunteţi pentru Charlie, sunteţi împotrivă? Eu am spus că sunt împotriva Charlie şi profesorul m-a trimis la director. Directorul m-a luat de obraz şi m-a lovit de trei ori cu capul de tablă”, povesteşte copilul, adăugând că ulterior a fost „trimis la colţ”. Directorul i-a dat apoi o foarfecă şi i-a spus să omoare pe cine vrea.
Avocatul copilului şi al părinţilor săi, Sefen Guez Guez, a denunţat faptul că angajaţii şcolii i-au refuzat insulina elevului diabetic. Profesorul l-ar fi trimis la cantină fără să-i măsoare glicemia, spunându-i: „Imaginează-ţi, dacă îţi oprim insulina, o să mori”. După ce şi-a întrebat profesorul de ce nu îi este măsurată glicemia, acesta i-ar fi răspuns: „Pentru că tu le doreşti moartea altora, atunci de ce să nu mori şi tu?”.
Elevul mai povesteşte că profesorul l-a luat de păr în clasă pentru a-l pedepsi, spunându-i mai târziu: „Când vei fi mare, vei lua un kalaşnikov şi vei trage prin ferestrele altora”.
Tatăl lui Ahmed, cercetat pentru „intruziune în clădirea” şcolii, apare de asemenea în înregistrare, precizând că a mers doar pentru a discuta cu asistenta despre diabetul fiului său şi că i-a spus lui Ahmed să prezinte scuze pentru afirmaţiile sale. Însă ministrul Educaţiei naţionale, Najat Vallaud-Belkacem, a evocat „atitudinea brutală” şi ameninţătoare a tatălui.