Home Externe VIDEO/ Ambasadorul rus la UE: Problema migrației – o „lovitură psihologică” pentru...

VIDEO/ Ambasadorul rus la UE: Problema migrației – o „lovitură psihologică” pentru țările din Europa de Est

0

Problema migrației a devenit ‘o lovitură psihologică’ puternică pentru țările care au aderat recent la UE, a declarat luni reprezentantul permanent al Rusiei la UE, Vladimir Cijov, într-un interviu acordat postului de televiziune Rossia-24, informează agenția de presă TASS, conform Agerpres.

‘Actuala situație a devenit o lovitură psihologică puternică — acest lucru este vizibil — pentru țările care au aderat recent la UE. În primul rând, pentru țările din Europa Centrală și de Est’, a precizat Cijov.

În opinia reprezentantului permanent al Rusiei la UE, în țările din spațiul Schengen lipsește o strategie comună în ceea ce privește acordarea de azil politic. ‘(Referitor la) politica în domeniul acordării de azil: până acum în țările din spațiul Schengen nu există o asemenea politică unitară. Fiecare țară își formulează prioritățile în felul său’, a constatat Cijov.

În afară de aceasta, a subliniat Cijov, Convenția de la Dublin nu funcționează. ‘Acolo se afla esențialul: un refugiat sau imigrant care ajunge pe teritoriul UE poate fi întors în țara (din UE) în care a intrat prima dată. Dacă ne uităm acum la fluxul principal (de migranți), care constă în principal din sirieni și care se deplasează acum prin Balcani, constatăm că după ce au trecut pe o barcă gonflabilă sau pe altceva de pe litoralul turc pe una dintre insulele grecești, acești oameni ajung în spațiul Schengen, iar apoi, trecând granița Macedoniei sau Bulgariei, părăsesc spațiul Schengen și ajung din nou în acest spațiu la frontiera ungară, unde sunt întâmpinați de un gard din sârmă ghimpată, cu bâte și altele’, a spus reprezentantul Rusiei la UE.

Ad

Exit mobile version