Victor Negrescu: Există trei variante pentru aderarea la Schengen până la sfârşitul anului. Șansele au crescut simţitor

Eurodeputatul PSD Victor Negrescu afirmă duminică, într-o postare pe Facebook, că există trei variante posibile pentru obţinerea unei decizii favorabile aderării României la Schengen până la finalul anului şi apreciază că, în contextul discuţiilor purtate în ultima vreme la Viena şi cu reprezentanţi ai instituţiilor europene, şansele aderării ţării noastre la zona de liberă circulaţie au crescut simţitor.

Surse guvernamentale de la Bucureşti au anunţat săptămâna trecută că la Consiliul JAI de pe 4-5 decembrie nu va exista un vot privind aderarea României şi Bulgariei la spaţiul Schengen, deşi posibilitatea unui astfel de vot era prevăzută în agenda provizorie a reuniunii.

Sursele citate au mai precizat că există discuţii privind organizarea unui Consiliu JAI extraordinar spre finalul lunii decembrie, unde ar urma să se analizeze aderarea României la Schengen în două etape, prima fiind cu intrarea frontierelor aeriene în spaţiul european de liberă circulaţie, din martie 2024.

Între timp, un document public al Consiliului de vineri referitor la reuniunea dedicată afacerilor interne de marţi nu mai menţionează un posibil vot referitor la o „decizie a Consiliului privind aplicarea deplină a acquis-ului Schengen în România şi Bulgaria”, ci doar o discuţie despre stadiul în care se află dosarul („state of play”).

„Varianta 1, pe care personal o propun şi am susţinut-o în discuţiile mele de la Viena şi cu oficialii europeni, presupune o aprobare tacită a intrării României în spaţiul Schengen printr-un vot în cadrul reuniunii ambasadorilor statelor membre UE şi validarea sa în orice Consiliu UE care ar avea loc până la finalul anului. Această formă ar evita ca tema să fie intens discutată, iar guvernul de dreapta din Austria să aibă ocazia de a politiza din nou subiectul”, scrie Negrescu în postarea sa pe Facebook.

O a 2-a variantă, pe care Victor Negrescu o consideră mult prea riscantă pentru că presupune o politizare a subiectului, implică o discuţie şi un vot fie în Consiliul de Afaceri Externe din 11 decembrie, fie în Consiliul European.

„Există riscul ca în această variantă executivul din Austria să simtă nevoia de a-şi apăra insistent punctul de vedere transformând tematica într-o miză electorală în raport cu ambiţiile sale europene”, avertizează Negrescu în privinţa acestei posibilităţi.

A 3-a variantă, evaluată de instituţiile europene – potrivit eurodeputatului PSD- ar presupune organizarea unui Consiliu UE extraordinar „care să aibă pe ordinea de zi inclusiv acest subiect”. El consideră varianta posibilă „dacă executivul din Austria va insista cu revendicări adiţionale, precum menţinerea unor controale suplimentare la frontieră, garanţii privind securizarea frontierelor sau un mecanism de aderare specific pentru Bulgaria şi România”.

Victor Negrescu atrage atenţia că toate aceste variante depind de evoluţiile politice din Olanda, respectiv de decizia noului Parlament care se constituie săptămâna viitoare şi de rezultatul negocierilor pentru obţinerea unui acord guvernamental.

Hot this week

Topics

Mai mult

    Rusia mută in Madagascar pe unde trece o treime din petrolul brut mondial

    Rusia stabilește legături mai strânse cu noile autorități din...

    Putin către Armenia: Intrarea in UE vă va costa 14% din PIB doar din prețurile la energie

    Președintele rus Vladimir Putin i-a spus astăzi premierului armean...

    Wall Street nu crede in inteligența artificială

    Investitorii profesioniști de pe Wall Street au preluat un...

    Scandal intre americani și francezi in Consiliul de Securitate al ONU

    SUA au părăsit luni o reuniune a Consiliului de...

    S-a oprit un reactor al centralei de la Cernavodă din cauza lipsei de apă. Posibil să fie oprit și al doilea

    Compania de stat Nuclearelectrica (SNN), operatorul centralei nucleare Cernavodă,...

    Banca Central Europeană: China a limitat creșterea prețurilor globale la energie

    Rezervele mari de țiței ale Chinei, electrificarea accelerată a...

    Trump vrea 6G pentru a limita influența Chinei

    Administrația președintelui Statelor Unite, Donald Trump, va lansa astăzi...

    Ambasadorul rus după convocarea la MAE: Un truc de propagandă

    Ambasadorul rus la București, Vladimir Lipaev, a declarat astăzi...

    Articole relationate

    Categorii populare