spot_img
duminică, 1 martie, 2026
-0.6 C
București

Vicepreşedintele CJ Bihor, Alexandru Kiss, şi patronul firmei Selina, Beniamin Rus, reţinuţi de DNA

Vicepreşedintele Consiliului Judeţean Bihor, Alexandru Kiss,lider al UDMR,  a fost reţinut, marţi, de procurorii DNA Oradea, într-un dosar în care era cercetat pentru favorizarea unor firme în cadrul unor proceduri de achiziţii publice, anunță ebihoreanul.ro.

Tot marţi, procurorii DNA Oradea au emis ordonanţă de reţinere pentru 24 de ore şi pe numele omului de afaceri Beniamin Rus, bănuit că i-ar fi plătit lui Kiss şpăgi de peste 600.000 euro pentru a obţine contracte de deszăpezire, de reabilitări de drumuri, dar şi terenurile fostelor unităţi militare din Calea Armatei Române şi Calea Aradului, unde compania omului de afaceri a ridicat cartierul de blocuri Luceafărul.

Informaţiile privind reţinerea celor doi au fost confirmate de purtătorul de cuvânt al DNA, Livia Săplăcan, care a declarat BIHOREANULUI că acuzaţiile în cazul lui Kiss sunt luare de mită, abuz în serviciu şi spălare de bani, în timp ce pentru Rus acuzaţia este de spălare de bani.

Potrivit unor surse din anchetă, atât vicepreşedintele CJ Bihor cât şi omul de afaceri Beniamin Rus au fost reţinuţi la sediul DNA Oradea, unde au fost citaţi marţi la audieri, la finalul anchetei, înainte de a întocmi rechizitoriul şi a-i trimite în judecată.

În acelaşi dosar, procurorii DNA Oradea au dispus începerea urmăririi penale şi faţă de doi afacerişti unguri: Miklóssy Ferenc, administratorul firmei Keviép, preşedintele Camerei de Comerţ din Debreţin, şi fiul său, Miklóssy Ferenc László, administrator al East Bau Construct SRL Oradea, ambii acuzaţi de spălare de bani.

Magnatul Alexandru Mudura, fondatorul complexului comercial Lotus, anchetat şi el în dosar pentru spălare de bani, a decedat între timp.

Hot this week

Topics

Mai mult

    SUA: Dacă nu atacam Iranul, ne atacau ei

    Administrația președintelui american Donald Trump a justificat sâmbătă atacul...

    Ambasadorul rus la ONU: Războiul din Iran se va extinde „mult dincolo de Orientul Mijlociu”

    Agresiunea împotriva Iranului amenință să se extindă mult dincolo...

    Cât vor dura bombardamentele americane-israeliene in Iran

    O operațiune militară comună americano-israeliană în Orientul Mijlociu prevede...

    Omul cheie al lui Putin: Prețul petrolului va sări de 100 de dolari pe baril

    Reprezentantul special al președintelui rus pentru investiții și cooperare...

    Articole relationate

    Categorii populare