Vicepreședinte CEC Bank: „În Roma Antică, faliţii erau ucişi şi tăiaţi în atâtea bucăţi câţi creditori aveau”

Declaraţie fără precedent a unui bancher, care seamănă mai mult cu o ameninţare la adresa rău-platnicilor: „În Roma Antică, faliţii erau ucişi şi tăiaţi în atâtea bucăţi câţi creditori aveau”, spune Mirela Iovu, vicepreşedintele CEC Bank, transmite Digi 24.

„Pentru a salva afacerile de la faliment, poate este bine să avem, aşa, un mic semn de întrebare faţă de onestitatea celor pe care îi finanţăm. Nu ştiu câţi dintre dumneavoastră cunoaşteţi cum erau trataţi faliţii în Roma Antică. Faliţii, în funcţie de numărul creditorilor, erau ucişi şi tăiaţi în atâtea bucăţi câţi creditori aveau. În Evul Mediu se folosea stâlpul infamiei şi mai era obiceiul legării de un catarg în piaţa publică sau purtarea datornicului pe străzi. Exista şi închisoarea datornicilor, unde capul familiei era încarcerat. Şi noi, în Codul Civil de la 1864 aveam închisoarea datornicilor”, a spus ea, citată de Hotnews.

Mirela Iovu a explicat că a vrut să ridice un semn de întrebarea faţă de onestitatea celor pe care banca îi finanţează şi care astăzi beneficiază de a doua şansă, prin legea insolvenţei. 

„Nu se mai vorbeşte despre debitorul de rea-credinţă. Azi vorbim de debitori oneşti cărora trebuie să li se acorde a doua şansă. Personal nu sunt pe o pantă optimistă – legea insolvenţei nu este perfectă şi nu ar putea fi vreodată perfectă”, mai spune Mirela Iovu.

Hot this week

Topics

Mai mult

    Ce și-a notat trimisul special al lui Trump pentru intâlnirea cu Putin DOCUMENTUL

    Reprezentantul special al președintelui american Steve Witkoff a făcut...

    Mehedințeni premiați la Gala Excelenței din Oltenia

    Președintele Consiliului Județean Mehedinți, Aladin Georgescu, a participat la...

    Cine vrea să ia TikTok Europa

    Grupul media german Axel Springer ar saluta inițiativa europeană...

    Unitatea ultra secretă a Pentagonului

    Pentagonul a petrecut luni întregi construind în secret o...

    Unul din „comunicatorii” lui Bolo a plecat in Zanzibar

    Împins în prima linie a PNL, ca vicepreședinte și...

    Fost deputat și apropiat al lui Zelenski: A fost de acord cu tot ce cerea Rusia

    Liderul ucrainean Vladimir Zelensky, la începutul conflictului din Ucraina,...

    Impozitarea locuințelor la valoarea de piață ar duce la creșteri de taxe de 27 de ori

    Impozitarea locuințelor la valoarea de piață ar putea aduce...

    Articole relationate

    Categorii populare