Home Economie Vicepremierul ungar cearta Romania: Am facut cu bani europeni 9 drumuri, dar...

Vicepremierul ungar cearta Romania: Am facut cu bani europeni 9 drumuri, dar nu le putem folosi ca nu vreti sa le conectam cu cele din Transilvania

0

Vicepremierul ungar Semjen Zsolt a spus, sâmbătă, la inaugurarea PTF Nădlac II, că invită România să îşi „reconsidere poziţia de refuz” şi să găsească soluţii pentru conectarea drumurilor locale de o parte şi de alta a graniţei, astfel încât să fie posibilă dezvoltarea în zona transfrontalieră.

El a adăugat că în ultimii ani Ungaria a construit, cu finanţare europeană, nouă drumuri de frontieră noi, care nu pot fi deschise însă circulaţiei pentru că nu există legături cu cele din România.

„În anii trecuţi am construit nouă drumuri cu un sprijin considerabil din partea Uniunii Europene (…) Din păcate, acestea nu au putut fi deschise circulaţiei şi profit de ocazie pentru a invita partea română să-şi reconsidere poziţia de refuz şi să găsim împreună o posibilitate, o soluţie pentru ca locuitorii din zona de graniţă să se poată întâlni mai uşor. S-ar înlesni dezvoltarea economică, a turismului, a relaţiilor dintre oameni”, a spus vicepremierul ungar.

În aprilie, senatorul liberal Traian Igaş spunea că în judeţul Arad au fost construite cu bani europeni 20 de drumuri transfrontaliere, care sunt nefolosite din cauză că nu au fost deschise puncte de trecere a frontierei, el susţinând că autorităţi din Ungaria i-au cerut sprijin pentru deblocarea situaţiei.

Traian Igaş, fost ministru al Administraţiei şi Internelor, solicita Guvernului să deblocheze situaţia înfiinţării punctelor de trecere a frontierei acolo unde au fost construite drumuri de legătură între România şi Ungaria.

Într-un comunicat de presă remis la acea vreme, parlamentarul de Arad afirma că a fost vizitat de primarul localităţii Dombeghyhaza din Ungaria, care i-a cerut sprijin pentru deblocarea situaţiei.

Ad

Exit mobile version