Vicecancelarul Germaniei o acuză pe Merkel: Din cauza ta a câștigat Frontul Național în Franța

Vicecancelarul german, social-democratul Sigmar Gabriel, a acuzat vineri politica de austeritate impusă în Europa de șefa guvernului de la Berlin, Angela Merkel, că a întărit partidul de extremă dreapta francez Frontul Național, plasat pe primul loc în alegerile regionale de duminică, cu un scor cumulat de 28%, transmite AFP.

Am avertizat-o pe Angela Merkel în legătură cu faptul că vrea să dicteze această politică de austeritate Franței, a declarat Sigmar Gabriel, care deține și portofoliul economiei, într-un discurs rostit la congresul Partidului Social-Democrat (SPD, aliat la guvernare cu Uniunea Creștin-Democrată), ce are loc de joi până sâmbătă la Berlin.

Dacă creștin-democrații ar fi fost mai receptivi, ‘atunci (președința Frontului Național) Marine Le Pen nu ar fi ajuns atât de departe’ , a estimat liderul social-democrat, a cărui realegere pentru al patrulea mandat este așteptată în cursul zilei de vineri.

‘Nimic nu ne va costa mai mult (…) decât o victorie a Frontului Național în Franța’, a insistat el, atrăgând atenția asupra ‘populiștilor de dreapta’ aflați în ascensiune în multe țări europene, precum Ungaria, Polonia, Finlanda, Suedia sau chiar Germania, prin partidul eurofob și anti-refugiați AfD (Alternative für Deutschland), creditat în prezent cu peste 10% din intențiile de vot.

‘Frontul Național face campanie în Franța cu sloganul ‘național și social”, a subliniat Gabriel, insistând asupra celor două cuvinte ce fac trimitere la o perioadă nefastă din istoria Germaniei.

În Franța, Frontul Național a obținut duminică, în primul tur al alegerilor regionale, un scor cumulat de 28% la nivel național și în jur de 40% în nord și sud, sperând să câștige în turul secund din 13 decembrie mai multe din cele 13 regiuni.

Hot this week

Topics

Mai mult

    Arabia Saudită cu sprijinul europenilor folosește canale confidențiale de negociere cu Iranul

    Arabia Saudită a intensificat contactele directe cu Iranul pentru...

    „Rezistenții” din presă in transă: Nicușor Pesedan

    Nicușor Dan a vorbit mai devreme cu argumentele Liei...

    Cascadorii râsului: Consulul din Dubai și purtătorul de cuvânt al MAE

    „Nu aveţi a vă teme de absolut nimic. Bucuraţi-vă...

    Kurzii nu vor să participe la războiul Americii cu Iranul

    Opoziția kurdă nu intenționează să se angajeze într-un conflict...

    Presa ucraineană publică un document al UE care amână aderarea Kievului

    Uniunea Europeană refuză să permită aderarea Ucrainei în 2027,...

    Secretarul general al ONU: Situația din Orientul Mijlociu poate scăpa de sub control

    Secretarul general al ONU, António Guterres, a declarat vineri...

    Articole relationate

    Categorii populare