EXCLUSIV/BOMBA CU CEAS A GUVERNULUI PONTA: Ministerul Fondurilor europene are de plătit UN MILIARD de lei la peste 500 de operatori economici

Un miliard de lei este suma pe care trebuie să o plătească Ministerul Fondurilor Europene la mijlocul acestei luni, prin mecanismele impuse operatorilor economici, care şi-au încheiat activităţile în programul POSDRU.

Un document apărut pe site-ul Ministerului (CLICK PENTRU VIZUALIZARE) de profil indică existenţa a 514 cereri de rambursare, care în limbaj public înseamnă că reprezintă acţiuni încheiate care trebuie decontate. Statul român plăteşte facturile după o îndelungată cercetare a dosarelor şi apoi absoarbe banii de la Bruxelles.

12312362_10208172948063800_307248171_nLa porţile fizice sau electronice ale multor instituţii bat oamenii simpli care acuză că li s-au furat banii.

Participanţi la mii de ore de formare profesională, frizeri, paznici, bucatari etc, neplătiţi de multe luni, ameninţă.

12366780_10208176869601836_1633381322_nProfesorii, lectorii, firmele de producţie, managerii de proiect, consultanţii înţeleg amânările repetate ale Autorităţilor de Managment. “Ştim că ne vom primi banii, dar cu întârziere,” ne-a mărturisit un lider de proiect POSDRU.

Ministerul a publicat lista cu cele 514 instituţii cărora li s-au aprobat dosarele. Dacă la începutul lunii, funcţionarii din OIR-uri dădeau vina pe schimbarea miniştrilor, acum le promit că până în 15 decembrie se vor face plăţi.

Surse din Ministerul de Finanţe susţin că nu ar exista aceşti bani până la ora şi data promisă verbal, nu în scris.

La începutul acestui an, Ministerul de Finanţe a emis titluri de stat pentru a strânge aproape 78 de milioane de lei, necesari plăţilor restante de anul trecut.

Statul român ar fi trebuit să treacă în cel de-al doilea ciclu de finanţare (şi ultimul) 2014-2020. POSDRU s-a transformat în POCA. De nouă lunid de zile nu se publică apelurile de finanţare. Conform vec hiului minister al fondurilor europene ar fi avantajate doar autorităţile statului pentru finanţare în programele de formare profesională.

Până la ora redactării materialului niciun oficial nu a infirmat existenţa acestei presiuni financiare şi umane.

Hot this week

Topics

Mai mult

    La dispariția unui prinț, un OM briliant CONTROVERSA ZILEI DE ANDREI BĂDIN

    de Andrei Bădin A murit un amic, Prințul Constantin Emanoil Bibescu Basarab-Brâncoveanu....

    Ghiță Falcă a amenințat un primar pentru că „nu îi ies jocurile”

    Primarii PSD din județul ARAD și-au asumat o Scrisoare...

    China lovește piața combustibililor, America pocnește Europa

    Cotațiile țițeiului au urcat joi cu aproximativ 2% după...

    Bloomberg: UE a trântit ușa cu bani in fața Ucrainei

    Uniunea Europeană a respins cererile Ucrainei de noi fonduri...

    AUR îl apără pe Bolo

    ”AUR privește cu maximă îngrijorare succesiunea evenimentelor din ultimele...

    S-A OPRIT MUZICA: Joaca cu leul și evaporarea a 5 miliarde de euro

    Ai văzut filmele The Big Short și Margin Call?...

    Studenții se alătură protestele elevilor francezi: Mobilizare istorică

    Mai multe universități s-au alăturat joi liceelor care, în...

    Articole relationate

    Categorii populare