Home Economie Veniturile CFR Călători au scăzut cu 75%

Veniturile CFR Călători au scăzut cu 75%

0

Veniturile CFR Călători au scăzut cu 75% din cauza măsurilor luate pentru combaterea pandemiei de coronavirus, iar 30% dintre trenurile de călători sunt suspendate şi în jur de 400 de salariaţi se află în şomaj tehnic, după carantinarea oraşului Suceava, a declarat, miercuri seara, ministrul Transporturilor, Infrastructurii şi Comunicaţiilor, Lucian Bode.

În schimb, potrivit lui Bode, sub 10% din capacitatea de transport marfă pe cale ferată este afectată, reducându-se doar cantităţile şi mai puţin numărul de trenuri.

„În transportul feroviar, noi aveam înainte de criză, sau în condiţii normale să spun aşa, în România circulau aproximativ 600 de trenuri de marfă, din care jumătate aparţin CFR Marfă, operatorul de stat. În prezent, sub 10% din capacitatea de transport marfă pe calea ferată este afectată. Practic, s-au redus cantităţile. S-a redus foarte puţin numărul de trenuri. În schimb, la transportul de persoane, astăzi, ultima raportare pe care am primit-o arată destul de îngrijorător: 30% din trenuri au fost suspendate, vorbim de peste 500 de trenuri de călători suspendate în acest moment din cele 1.760 câte circulau în condiţii normale. Asta, raportându-ne la CFR Călători, operatorul de stat, care are cam 80% din piaţă, automat ne duce la pierderi semnificative, importante. În primele zile din aprilie, în ultima raportare pe care am analizat-o, veniturile CFR Călători au scăzut cu 75%”, a menţionat ministrul, la Realitatea Plus.

Ad

Exit mobile version