spot_img
15.3 C
București
joi, martie 28, 2024
AcasăAnalizeVela se mai spală o dată pe mâini de cel pe care...

Vela se mai spală o dată pe mâini de cel pe care l-a lăsat primar la Caransebeș: Există și un personaj care se trezește în fiecare zi pronunțând <> și care, întâmplător este încă primar al municipiului Caransebeș. Nu mai stau la masă și nici nu mai merg în campania pentru funcția de Primar cu cei cărora le-am dat aripi ca să zboare

-

Liderul PNL Caraș-Severin, Marcel Vela, a reacționat după ce actualul primar al Caransebeșului, Felix Borcean, a declarat în presă că vrea pace cu ministrul de Interne și un nou mandat din partea PNL, transmite Caon.

Primarul Felix Borcean a declarat pentru Expres de Banat că „Normal că nu voi ține ușa închisă propriului partid. Am spus-o, nu am avut niciodată nimic cu partidul, am avut clinciurile mele cu președintele partidului. Suntem amândoi din Caransebeș și dacă ne lăudăm că ne place orașul nostru, ar cam trebui să colaborăm, să cooperăm“.

- Advertisement -

După ce luni la rând a evitat să dea replici acuzațiilor pe care i le-a adus Borcean, Vela a ținut acum să clarifice anumite lucruri.

„Voi clarifica unele lucruri, pentru că unii ori înțeleg mai greu, ori s-au născut șmecheri și se fac că nu înteleg, repetând obsesiv numele meu, anunțând acum triumfător că se predau și doresc pacea, ceea ce presupune că ar fi existat război. Am evitat orice replică până acum, dar deja devine subiect de campanie electorală și doresc să fac unele precizări. Ca să fie clar, eu nu mă războiesc cu nimeni, deși alții se războiesc cu mine în fiecare zi. Astfel, există și un personaj care se trezește în fiecare zi pronunțând <<Vela>> și care, întâmplător este încă primar al municipiului Caransebeș, care a trădat de nenumărate ori partidul, declarând, de exemplu, în ziua alegerilor că a votat cu alți candidați decât cei ai PNL. A mai trădat și colegii, complotând cu PSD împotriva propriilor camarazi, care l-au ajutat și susținut să ajungă primar. A trădat promisiunile electorale din 2016, victimizându-se mereu că nu poate, din varii motive, să facă mare lucru în mandatul sau. Deși, având majoritatea cu PSD la Consiliul Local (cu cei doi consilieri locali, foști liberali, Pop și Tămășilă), cu Hurduzeu la Consiliul Județean și cu guvernul Dăncilă la București, putea măcar demara vestitul Aqua Parc de la Șesu Roșu, cu care se lăuda acum patru ani, ca proiect personal. Nu cred că Silviu Hurduzeu nu ar fi supus la vot consilierilor județeni transferul unității militare de la CJ la CL. Dacă i s-ar fi cerut! A mai lansat acuzații mizerabile la adresa președintelui filialei sau insinuări la adresa MAI, cum că, politic, i s-a trimis Poliția la un concurs trucat, deși știa cu o zi înainte, exact de la reclamant, că acesta va depune sesizare la Parchet cu privire la falsificarea concursului respectiv, cu probe și martori. Referitor la calitatea de membru… Da, eu nu am fost de acord cu propunerea organizației de a fi exclus din PNL. Pentru motivul simplu de a nu se victimiza în fața cetățenilor din Caransebeș că este în depresie politică și că din acest motiv nu face mai nimic la Primărie. Și pentru că bănuiam că prin ceea ce va spune și va face, se va autoexclude singur, nedorind funcția de consilier municipal pentru care eu l-aș propune și susține fără echivoc. Și ca să fie și mai clar, eu nu mai stau la masă și nici nu mai merg în campania pentru funcția de Primar cu cei cărora le-am dat aripi ca să zboare, iar ei au dezamăgit cetățenii și nu și-au respectat promisiunile electorale din campaniile anterioare. Logic! Ori, principala lor preocupare, ca încă primari, a fost doar să denigreze, să jignească și să mă injure pe mine și pe alți colegi (a se vedea în cazul de față mesajele făcute publice de o domnișoară de la PSD, primite în primele luni de la alegerile din 2016 de la un personaj care se credea cocoș liberal)!”, a declarat președintele PNL Caraș-Severin, Marcel Vela, punând astfel punct oricărei eventuale candidaturi a lui Felix Borcean la Primăria Caransebeș din partea liberalilor.

spot_img
spot_img
- Advertisment -spot_img
spot_img