spot_img
vineri, 27 februarie, 2026
0.3 C
București

Vela: De luni nu este deschisă activitatea ştrandurilor, piscinelor, bazinelor, sub nicio formă

Ministrul Afacerilor Interne, Marcel Vela, a declarat, vineri, că ştrandurile, bazinele şi piscinele, deschise sau închise, nu vor putea funcţiona începând din 1 iunie, ci doar plajele, în anumite condiţii.

În bazinele descoperite sau acoperite sau în piscine sunt interzise activităţile de la 1 iunie. Dacă situaţia epidemiologică, statistica medicală vor fi de bun augur, după analizele făcute de specialişti înainte de 15 iunie, evident că se va lua în calcul şi această posibilitate. Dar, de luni, nu este deschisă activitatea ştrandurilor, piscinelor, bazinelor, sub nicio formă”, a declarat Vela, aflat într-o vizită la Punctul de Trecere a Frontierei (PTF) Nădlac I.

El a precizat că oamenii vor putea merge la plajă, dacă se respectă măsurile de siguranţă sanitară.

„Plajele autorizate vor putea fi deschise de la 1 iunie. În condiţii de siguranţă medicală, sanitară, doar pe şezlonguri şi doar cu distanţă între amplasamentele acestor şezlonguri. Până pe 1 iunie vor apărea şi ordinele comune ale miniştrilor, fie că este vorba de zona sportivă – ministrul Tineretului şi Sporturilor şi împreună cu ministrul Sănătăţii, fie că este vorba de zona alimentaţiei publice, cu ministrul Economiei, cu responsabilii din zona sanitar-veterinară şi ministrul Sănătăţii sau în zona plajelor, ministrul Economiei, ministrul Sănătăţii şi ministrul Mediului. Aşadar, de luni, iată, există această perspectivă de a implementa a doua relaxare după starea de urgenţă, în această stare de alertă. Dar, în continuare trebuie să respectăm regulile cu privire la purtarea măştii, cu distanţarea, cu tot ceea ce înseamnă comportamentul nostru, astfel ca din 15 iunie să avem posibilitatea de a trece într-o nouă etapă de relaxare, spre o viaţă şi o etapă normală”, a afirmat ministrul de Interne.

Hot this week

Topics

Mai mult

    Fritz, sedus de milițianul Caragea: Nu e numire politică, ci făcută de un minister

    Preşedintele USR, Dominic Fritz, a afirmat că numirea lui...

    India, cuiul lui Pepelea intre Afganistan și Pakistan

    În noaptea de 27 februarie, ministrul pakistanez al Apărării,...

    Trump: Facem o „preluare amiabilă a Cubei”

    Statele Unite ar putea efectua o „preluare amiabilă a...

    Ungaria mută economic puternic in Serbia

    La forumul de afaceri ungaro-sârb sunt reprezentate 47 de...

    Compania petrolieră franceză Total, cel mai mare exportator de GPL din SUA, va lua gaze din Alaska

    Compania petrolieră franceză Total Energy a semnat un contract...

    Articole relationate

    Categorii populare