certSIGN lansează la Black Sea Defense & Aerospace (BSDA) un concept inovator de securitate informatică pentru operațiunile militare mobile, compus dintr-o suită de produse software proprii de criptare, management securizat al documentelor, semnătură electronică, comunicații mobile securizate, soluții de virtualizare și soluții de securitate cibernetică pentru protecția întregii infrastructuri IT&C.
Produsele proprii integrate în acest concept:
Fides – soluția certSIGN de semnare electronică a documentelor de pe dispozitivele mobile.
Trust4Mobile – prima aplicație românescă de criptare voce, mesaje text și documente stocate pe dispozitive mobile. Această aplicație asigură maximul de securitate în comunicarea mobilă, utilizând certificate digitale și tehnologii PKI.
Doxlite Mobile – o soluție securizată de management al documentelor și fluxurilor electronice de pe dispozitivele mobile
Produsele certSIGN sunt incluse în Catalogul naţional cu pachete, produse şi profile de protecţie INFOSEC publicat de ORNISS și în NATO Information Assurance Product Catalogue, putând fi utilizate pentru procesarea informațiilor clasificate.
În perioada următoare, certSIGN se alătură numelor mari din industria de securitate IT și cibernetică prin participarea la NITEC18 – NCI Agency Industry Conference and AFCEA TechNet International, care va avea loc în perioada 22-24 mai 2018 în Berlin și care reunește peste 600 de lideri din mediul guvernamental, militar și de afaceri, precum și experți în apărare și securitate.